Ieşenii şi pelerinii veniţi la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt
aşteptaţi astăzi la sfinţirea Bisericii "Intrarea Domnului în Ierusalim"
- Flora din Iaşi. Slujba târnosirii va fi oficiată de Preafericitul
Părinte Daniel, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Demersurile pentru construcţia Bisericii "Intrarea Domnului în
Ierusalim" - Flora din Iaşi, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, au
început în anul 1999. Sfântul lăcaş este amplasat în zona Flora din
Iaşi, lângă blocul A3. Aprobarea pentru ridicarea noii biserici în
această parte a oraşului a venit în data de 22 februarie 1999.
Iniţiativa de a ridica un altar de închinăciune a aparţinut
credincioşilor din zonă, care erau nevoiţi să se deplaseze kilometri
întregi până la cel mai apropiat lăcaş de închinăciune. Părintele
Dumitru Boboc a fost numit în parohia "Intrarea Domnului în Ierusalim" -
Flora din Iaşi pe 1 decembrie 1998. Între anii 1985-1996 pr. Dumitru
Boboc a fost preot la parohia Oprişeni-Ţuţora, iar din anul 1996 până în
1998 a fost preot de caritate la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi.
"Domnul Vasile Telehuţ, un om inimos, care a plecat la Domnul, a fost
iniţiatorul acestui demers. A strâns semnături de la locatarii din tot
cartierul şi le-a înaintat către Centrul eparhial Iaşi. S-a constituit
parohia, iar apoi am fost numit prin transfer. Oamenii m-au primit cu
bucurie, cu o oarecare curiozitate, mulţi poate cu neîncredere. Prin
construcţia acestei biserici s-a închegat o comunitate creştină
deosebită. S-au legat prietenii între oamenii din zona Flora, întrucât
ei s-au regăsit în sfântul lăcaş. Am văzut de-a lungul timpului cum se
întâlnesc vecini de bloc care nu se cunoşteau între ei. Cel puţin o
treime din cei care au venit la Taina Spovedaniei nu făcuseră acest
lucru de 20 sau 30 de ani. Faptul că biserica s-a zidit în calea
oamenilor, nu a făcut altceva decât să le trezească acestora conştiinţa
că e nevoie de hrană sufletească", a amintit pr. paroh Dumitru Boboc.
Sfintele slujbe au început să fie oficiate la început într-un container
pentru vapoare, prima Sfântă Liturghie fiind săvârşită pe 25 martie
1999. După două luni a fost ridicat un paraclis din lemn, care există şi
astăzi. Ulterior, au continuat demersurile pentru zidirea bisericii,
arhitectul George Carapanum împreună cu proiectantul Cornel Ivaşc
oferind gratuit proiectul. Autorizaţia de construire a fost obţinută în
luna iulie a anului 2001, iar o lună mai târziu s-a făcut prima săpătură
pentru fundaţia bisericii. "A fost nevoie de demisol, întrucât terenul
se afla în pantă. A fost o cheltuială în plus, însă s-a demonstrat
ulterior utilitatea acesteia. Demisolul a fost terminat într-un an. Pe
13 octombrie 2002, Preafericitul Părinte Daniel, alături de IPS
Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a târnosit masa sfântului altar.
După acest moment au început lucrările la biserica propriu-zisă. În anul
2006 ajunsesem la acoperiş, însă aveam împrumuturi personale de la
persoane apropiate pentru a putea continua lucrările. În acelaşi timp
mai aveam nevoie de fonduri pentru finalizarea acoperişului pentru că
venea iarna. Am depăşit aceste greutăţi, astfel că în anul 2007 s-a
terminat construcţia propriu-zisă. S-a continuat cu finisarea exterioară
şi cu pregătirea interiorului pentru pictură. Spre finalul anului 2008
au început lucrările de pictură, care au durat până în vara acestui an",
şi-a amintit pr. paroh Dumitru Boboc.
Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim" păstrează elementele clasice
ale bisericii ortodoxe, fiind armonizată în contextul urbanistic. Este
zveltă, înaltă, cu elemente interioare frumoase (sfânta cruce care se
realizează prin anumite îmbinări de grinzi), iar pictura, realizată de
Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină
"Resurrectio" din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, îi oferă un
aspect deosebit. Din anul 2004, Pelerinajul de Florii, care are loc în
fiecare an la Iaşi în Sâmbăta lui Lazăr, se încheie la Biserica
"Intrarea Domnului în Ierusalim" - Flora. Această iniţiativă aparţine
Preafericitului Părinte Daniel, pe vremea când era Mitropolit al
Moldovei şi Bucovinei. "Preoţii şi credincioşii care participă la
pelerinaj vin în ajunul Floriilor în biserica noastră pentru a participa
la slujba Litiei. A fost o mare bucurie ca PF Daniel şi apoi IPS Teofan
să fie prezenţi în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, la
hramul bisericii noastre", s-a exprimat pr. paroh Dumitru Boboc. La
acest moment important pentru parohia "Intrarea Domnului în Ierusalim"
gândul de recunoştinţă al părintelui paroh Dumitru Boboc se îndreaptă
către PF Părinte Patriarh Daniel, care a binecuvântat lucrările de
construcţie prin punerea pietrei de temelie, către IPS Teofan, către
enoriaşii din parohie şi către binefăcători. pagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu