miercuri, 24 octombrie 2012
Părintele Ion Cârciuleanu a sărbătorit 97 de ani
Părintele Ion Cârciuleanu, slujitor la Biserica "Adormirea Maicii
Domnului" - Galata din Iaşi a sărbătorit luni, 22 octombrie 2012, 97 de
ani. Preotul care a păstorit timp de 37 de ani credincioşii din
cartierul Galata din Iaşi a fost felicitat de familia Preacucerniciei
Sale şi de prietenii apropiaţi. În urmă cu trei ani, pr. Ion
Cârciuleanu, în predica rostită cu prilejul împlinirii vârstei de 94 de
ani, a spus: "Totdeauna când am sărbătorit o zi am făcut-o în sfânta
biserică, dorind astfel să-I mulţumesc lui Dumnezeu". În acest an,
sănătatea nu i-a permis să vină la Mănăstirea Galata pentru a sluji
Sfânta Liturghie, aşa cum a făcut după ce a ieşit la pensie. Părintele
Ion Cârciuleanu s-a născut pe 22 octombrie 1915 în satul Corjeuţi,
comuna Pomârla, la poalele Codrului Herţei. După absolvirea Liceului
"Anastasie Başotă" din Pomârla, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie
şi Filosofie a Universităţii din Cernăuţi (1936-1940). În 1940 a fost
încorporat la şcoala de ofiţeri de rezervă din Ploieşti, iar după
terminarea ei a fost încadrat în Regimentul 16 Fălticeni, urmând ca în
1942 să fie hirotonit preot. A slujit în parohiile Dolineni, aflată la 5
kilometri de Hotin, Pomârla, Belceşti şi Galata. Începând din anul
1991, pr. Ion Cârciuleanu a scris mai multe cărţi pe care le-a publicat
cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi
Bucovinei (până în anul 2008), şi a Înalt Preasfinţitului Teofan,
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (după anul
2008). (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu