marți, 14 decembrie 2010

Preoţii misionari de caritate s-au reunit la Iaşi

Înalt Preasfinţitul Teofan a prezidat ieri întâlnirea periodică de lucru a preoţilor misionari de caritate din Arhiepiscopia Iaşilor. Întrunirea a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Biserica Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi. Preoţii misionari de caritate din protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor au participat ieri la întâlnirea periodică de lucru. De dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în biserica cu hramurile "Sfântul Dimitrie" şi "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" a Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi. La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat principalele virtuţi ale Sfântului Ierarh Dosoftei, pomenit ieri de Biserica noastră. "Sfântul Ierarh Dosoftei a fost un iubitor al rugăciunii, al legăturii cu Dumnezeu, pe care a cunoscut-o prima dată la Mănăstirea Probota, unde a fost călugăr şi apoi egumen. Viaţa de mănăstire şi viaţa de rugăciune au fost parcursul existenţei sale. A fost un mare apărător al credinţei ortodoxe. A fost un om cult care a iubit cartea. Şi-a dat seama că neamul său şi Biserica sa fără carte în limba poporului nu pot dăinui. În acelaşi timp, Sfântul Dosoftei şi-a iubit ţara pe care o dorea independentă", a precizat IPS Părinte Mitropolit Teofan.

"Rolul şi importanţa activităţii preotului militar"

Părintele Vilie Doroşincă, protoiereul Protopopiatului Iaşi 2, a amintit că în Protopopiatul Iaşi 2 există opt preoţi de caritate "care primesc sprijin din partea conducerii spitalelor sau unităţilor militare". Părintele Valentin Păţăligă, preot militar la capela Batalionului, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru prezenţă şi lt. col. Sergiu Mungiu, comandantul Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri", pentru că a găzduit reunirea preoţilor de caritate. Întâlnirea de lucru, din Sala "Briefing" a batalionului, a debutat cu prezentarea unui material referitor la istoricul şi activitatea Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" de către lt. col. Sergiu Mungiu. Apoi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit celor 36 de preoţi de caritate câteva sfaturi duhovniceşti prin care i-a îndemnat la rugăciune. În continuare, pr. Valentin Păţăligă a susţinut referatul "Rolul şi importanţa activităţii preotului militar". Au urmat discuţii pe marginea temei prezentate şi s-a făcut o analiză a activităţii pastorale, misionare, administrativ-gospodăreşti şi social-filantropice desfăşurată de preoţii misionari de caritate din Arhiepiscopia Iaşilor.

Niciun comentariu: