Înalt Preasfinţitul Teofan a slujit ieri Sfânta Liturghie la Schitul "Sfântul Mare Mucenic Mina" din judeţul Neamţ. Aşezarea monahală ce aparţine de Mănăstirea Nechit a fost înfiinţată acum 12 ani, iar în prezent are în construcţie un lăcaş de închinăciune.
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Duminica dinaintea Naşterii Domnului în Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a Schitului "Sfântul Mare Mucenic Mina" din judeţul Neamţ. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei l-a hirotonit ierodiacon pe monahul Arsenie Toma, care vieţuieşte în această aşezare monahală de opt ani. Din soborul de preoţi au mai făcut parte arhim. Luca Diaconu, exarh al zonei Neamţ, şi arhim. Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia din Iaşi. Părintele Mitropolit a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat faptul că în Duminica dinaintea Naşterii Domnului "oamenii sunt chemaţi să-şi cureţe sufletele prin alungarea urii, a necredinţei şi a faptelor rele, prin post, prin pocăinţă, prin Spovedanie, prin rugăciune". "Astfel, inima oamenilor poate deveni peştera din Betleem. În aceste zile, chemarea Bisericii este să ne cunoaştem mai mult pe noi înşine, să vedem ce am adunat de-a lungul unui an", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan. Arhimandritul Zenovie Ghidescu, stareţul Mănăstirii Nechit, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a slujit Sfânta Liturghie, apreciind osteneala, statornicia şi jertfa ierom. Antim Bozoancă, egumenul Schitului "Sfântul Mare Mucenic Mina", şi a obştii de aici.
Pelerinaj la moaştele sfinţilor
Schitul "Sfântul Mare Mucenic Mina" a fost înfiinţat în anul 1998 şi a aparţinut iniţial de Mănăstirea Văratec. În anul 2000 maicile s-au întors la mănăstirea de metanie pentru că zona este foarte săracă şi nu aveau din ce să se întreţină. Schitul a fost părăsit. "În anul 2002 am venit de pe Muntele Ceahlău cu patru părinţi. Aşezarea monahală a început să desfăşoare viaţa duhovnicească şi cea administrativă, cu săvârşirea sfintelor slujbe după Tipicul bisericesc. În anul 2004 schitul a trecut printr-o mare încercare. Biserica ridicată de maici a fost cuprinsă de incendiu. Cu sprijinul credincioşilor şi al obştii s-a început construcţia unei biserici din cărămidă, închinată Sfântului Mare Mucenic Mina", a spus ierom. Antim Bozoancă, egumenul Schitului "Sfântul Mare Mucenic Mina". Aşezarea monahală din satul Mastacăn, comuna Borleşti, adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Mina, un fragment din moaştele Sfântului Pantelimon, o părticică din moaştele Sfântului Haralambie, precum schima Sfântului Onufrie de la Vorona.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu