vineri, 5 iunie 2009
Şedinţă preoţească în Protopopiatul Darabani
La Biserica „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din Protopopiatului Darabani a avut loc ieri întrunirea de primăvară a preoţilor, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor. Şedinţa a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din Darabani. Tema conferinţei, „Viaţa şi opera Sf. Vasile cel Mare - inspiraţie pentru lucrarea preotului“, a fost susţinută de pr. Adrian Spinosu, de la Parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ - Alba, comuna Hudeşti. „Au avut loc discuţii libere pe marginea temei, dar şi legate de problemele misionare şi administrative. Ne-am bucurat de prezenţa, binecuvântarea şi cuvântul de folos ale Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan“, a declarat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu