La sediul Protopopiatului Tg. Neamţ a avut loc joi, 18 iunie 2009, şedinţa lunară cu preoţii. Tema acestei întruniri a fost „Taina Sfintei Spovedanii“ şi a fost susţinută de pr. Mugurel Ungureanu, de la parohia Răbâia. „Această temă a fost aleasă întrucât suntem în perioada postului «Sf. Ap. Petru şi Pavel». După susţinerea temei, preoţii au adus completări privind acest moment sfânt, de foarte mare importanţă, dintre preot, credincios şi Hristos, Care este de faţă. De asemenea, s-au prezentat preoţilor anumite probleme administrative“, a declarat pr. Ioan Dogariu, protoiereu al Protopopiatului Tg. Neamţ.
Tot joi a fost şedinţă de protopopiat la Roznov. A fost susţinută tema „Opera Sf. Grigorie de Nazianz“ de către pr. Constantin Damian, de la parohia Ruseni 2. Apoi, pr. Bogdan Frăsilă a prezentat situaţia Programului „Hristos împărtăşit copiilor“. „Au fost prezentate câteva reglementări liturgice la slujba în sobor, precum şi alte probleme administrative“, a declarat pr. Vasile Ţoc, protoiereu al Protopopiatului Roznov.sâmbătă, 20 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu