Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat ieri, 28 ianuarie 2010, Sfânta Liturghie la Capela „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din incinta Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi. Din soborul de 10 preoţi şi diaconi a făcut parte şi protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Corului “Basileus” al Seminarului. În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, tânărul profesor Mihail Ursache a fost hirotonit diacon iar pr. prof. Constantin Simiraş a primit din partea Înalt Preasfinţitului Teofan hirotesia întru duhovnic. La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în timpul Sfintei Liturghii. “Mântuitorul Hristos spune în Evanghelia de astăzi un singur lucru: «Privegheaţi». Privegheaţi pentru că starea de veghe trebuie să definească viaţa fiecărui om. În troparul Sfinţilor Trei Ierarhi se aminteşte de «apele cunoştinţei de Dumnezeu», făcându-se referire la hrana pe care Sfinţii Trei Ierarhi au oferit-o lumii de atunci şi lumii de acum prin viaţa, învăţătura şi chipul lor. Privegherea despre care aminteşte Hristos în Evanghelia de astăzi este starea în care omul se lasă adăpat de apa cea duhovnicească”, a spus IPS Teofan. La rândul său, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic “Sf. Vasile cel Mare” a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că a s-a rugat alături de părinţii, cadrele didactice şi elevii Seminarului. De asemenea, pr. Bahrim şi-a exprimat recunoştinţa faţă de IPS Teofan pentru hirotonia întru diacon a prof. Mihail Ursache şi pentru hirotesia întru duhovnic a pr. prof. Constantin Simiraş, prin intermediul cărora “se va înmulţi şi rugăciunea în capela Seminarului”.
Simpozion la Seminarul “Veniamin Costachi” de la Neamţ
În sala de conferinţe a Seminarului Teolog Liceal Ortodox “Veniamin Costache” de la Mănăstirea Neamţ va avea loc astăzi un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi. Vor fi prezentate referate axate pe probleme dogmatice, morale şi pastorale din operele Sfinţilor Trei Ierarhi. “În cadrul simpozionului se va organiza o expoziţie de icoane realizate de elevii de la Secţia «Patrimoniu» a Seminarului şi care îi prezintă în diferite ipostasuri pe cei trei mari ierarhi. La final va fi susţinut un concert de cântări psaltice şi corale în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi. De la ora 18:00, în Biserica «Sf. Ion Iacob de la Neamţ», se va oficia slujba Privegherii iar mâine dimineaţă va avea loc slujba Sfintei Liturghii”, a declarat pr. Vasile Păvăleanu profesor în cadrul Seminarului Teologic de la Neamţ. Elevii şi profesorii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Botoşani au participat ieri în sala de conferinţe a Seminarului la Simpozionul „Sf. Trei Ierarhi, modele pentru seminarişti”. Manifestarea a fost urmată de un concert de cântări religioase susţinut de Corul „Biruitorii” al Seminarului Ortodox din Botoşani. Mâine dimineaţă în capela Seminarului va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii. Părinţii profesori de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi vor oficia astăzi începând cu ora 17:00 slujba Vecerniei unită cu Litia în paraclisul Seminarului, dedicată Sfinţilor Trei Ierarhi. Mâine dimineaţă va avea loc slujba Utreniei, a Acatistului şi Sfânta Liturghie iar la final Corala „Haris” a Seminarului Ortodox din Dorohoi va susţine un concert de muzică religioasă.
Sf. Trei Ierarhi, cinstiţi de seminarişii huşeni la Catedrala episcopală
Sfinţii Trei Ierarhi au fost omagiaţi pe parcursul acestei săptămâni şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. În cadrul orelor de curs şi al sesiunilor de comunicări au fost prezentate aspecte din viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi. Astăzi, începând cu ora 17:00, elevii seminarişti vor participa la slujba Privegherii în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi iar mâine dimineaţă la Sfânta Liturghie. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. M. Mc. Gheorghe” din Roman manifestările dedicate cinstirii Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic, au început ieri dimineaţă cu slujba Utreniei, care a fost urmată de Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi şi de Sfânta Liturghie oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi ai Seminarului. La ora 11:00, în sala de festivităţi a Seminarului a avut loc o prezentare de referate cu privire la viaţa şi activitatea Sfinţilor Trei Ierarhi. La final a avut loc un concert de muzică religioasă susţinut de Corul “Laudamus” al Seminarului Teologic Ortodox din Roman. Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi va fi marcată şi de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huşi. Părinţii profesori, cadrele didactice şi seminariştii huşeni vor participa mâine dimineaţă la slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala episcopală din Huşi ce va fi oficiată de PS Corneliu, Episcopul Huşilor. După cum ne-a relatat diac. Andrei Dragoş Zagan, răspunsurile la strană vor fi date de corul Seminarului, care va susţine şi un concert de cântări închinate Sfinţilor Trei Ierarhi. După slujba Sfintei Liturghii va avea loc Simpozionul “Sf. Trei Ierarhi mari învăţători ai întregii lumi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu