În atriumul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi a avut loc aseară conferinţa-dezbatere despre bisericile vechi şi noi, intitulată „Atelierul de biserici“. Invitaţii speciali au fost asist. univ. drd. Ana Maria Goilav, de la Facultatea de Arhitectură a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, şi bizantinologul Petre Guran, director executiv al Uniunii Arhitecţilor din România. Au mai participat consilieri ai Centrului Eparhial Iaşi, preoţi, profesori şi credincioşi din parohia Munteni-Copou.
În deschiderea întrunirii, pr. prof. Dragoş Bahrim, parohul de la Munteni-Copou, şi directorul Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi, a amintit celor prezenţi faptul că parohia pe care o păstoreşte este una dintre cele mai tinere din municipiul Iaşi. „Încă de acum trei ani am luat decizia să construim o biserică pentru comunitatea de aici. Acea decizie a fost luată în ziua în care s-a înfiinţat parohia. Am propus Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ca hramul bisericii noastre să fie «Sf. Maxim Mărturisitorul». Primul gând a fost cum să construim o biserică Sfântului Maxim Mărturisitorul“, a spus pr. prof. Dragoş Bahrim.
Parohia Munteni-Copou a fost înfiinţată în decembrie 2006
Au urmat alocuţiunile însoţite de prezentări PowerPoint ale bizantinologului Petre Guran şi ale asist. univ. drd. Ana Maria Goilav. Invitaţii au propus astfel proiectul viitorului aşezământ parohial ce se va construi în Copou, cu hramul „Sf. Maxim Mărturisitorul şi Sf. Grigorie Palama“. „Conferinţa s-a născut din efortul de a conştientiza ce înseamnă edificarea din perspectivă ortodoxă. Prin întâlnirea pe care am avut-o cu dl Petre Guran şi cu dna Ana Maria Goilav, am format o echipă pentru acest proiect. Liniile generale s-au conturat deja pentru ceea ce urmează să creăm aici. Viitorul complex parohial va fi centrat în jurul slujirii liturgice, astfel încât viaţa Bisericii se va prelungi din lăcaşul de cult spre celelalte zone ale complexului parohial“, a mai adăugat pr. prof. Dragoş Bahrim. Parohia Munteni-Copou a fost înfiinţată în luna decembrie a anului 2006, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei de atunci, actualul Patriarh al României, şi se află în apropierea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. Fiind una dintre cele mai recent înfiinţate parohii ieşene, nu are încă un lăcaş de cult, de aceea slujbele se desfăşoară în capela seminarului. „O biserică nouă ar trebui să înceapă de la oamenii care se vor ruga în duminici şi sărbători. Întâlnirea de astăzi (n.r. - aseară) este o consfătuire cu enoriaşii din parohia Munteni-Copou care vor să îşi construiască o biserică. O altă fază a proiectului este de a identifica, împreună cu enoriaşii, ceea ce mai au nevoie, dincolo de lăcaşul de rugăciune. Atunci vor exista spaţii anexe care se pot dezvolta din necesităţile lor“, a spus bizantinologul Petre Guran.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu