La Biserica Toma Cozma din Iaşi a avut loc sâmbătă, 26 decembrie 2009, în a doua zi de Crăciun, un eveniment cultural artistic. Pr. paroh Mihai Mărgineanu a primit titlul de „Cetăţean de Onoare“ al comunei Prisăcani, din judeţul Iaşi, pentru contribuţia sa importantă în viaţa religioasă şi culturală. Diploma şi placheta au fost înmânate de primarul comunei Prisăcani, Constantin Chirilă. După cum ne-a relatat Vasilica Onofrei, consilier în Relaţii publice al parohiei Toma Cozma, decizia de numire a părintelui Mihai Mărgineanu ca „Cetăţean de Onoare“ a fost aprobată în unanimitate de consilierii comunei Prisăcani, în semn de mulţumire pentru contribuţia adusă în dezvoltarea şi promovarea culturii, credinţei ortodoxe, precum şi pentru sprijinul acordat comunităţii locale prin acţiunile întreprinse. În perioada 1984-1996, pr. Mihai Mărgineanu a fost paroh în satul Prisăcani. În acest timp, Preacucernicia Sa a ridicat, cu sprijinul credincioşilor, Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“. După acest moment solemn, a urmat Concertul extraordinar de colinde susţinut de corul Bisericii Toma Cozma, constituit din artişti profesionişti ai Corului „Gavriil Muzicescu“, din cadrul Filarmonicii Moldova - Iaşi, şi ai Corului Operei Naţionale Române Iaşi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu