In memoriam: Arhiereul de vrednică pomenire din ţinuturile Sadovei

Vremuri tulburi a trăit vrednicul de pomenire, ierarhul bun şi priceput Irineu Crăciunaş, care a avut curajul să-L mărturisească pe Hristos în timpul propagandei atee comuniste. Copil fiind, a trecut prin a doua conflagraţie mondială, apoi a simţit dureroasa sfâşiere a Bucovinei şi instalarea regimului bolşevic. Născut la 6 octombrie 1928, în Sadova, din părinţi harnici şi cinstiţi, a primit la botez numele de Gavril, fiind al treilea din cei patru copii. Părinţii, vrednici şi buni creştini, i-au insuflat dragostea faţă de Dumnezeu şi oameni, bunătatea ca atribut al desăvârşirii, rugăciunea şi postul, dărnicia şi hărnicia. După absolvirea claselor primare din sat, urmează cursurile Liceului „Dragoş Vodă“ din Câmpulungul Bucovinei, pe care le absolvă în mod strălucit, şi, în 1948, se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu. Aici impresionează prin calităţile sale excepţionale, prin frumuseţea caracterului său şi stârneşte admiraţia colegilor săi şi prin faptul că purta straiele bucovinene cu mare mândrie, pe „care cu greu le-a părăsit în anul III de Institut“, după cum afirma arhidiaconul Gheorghe Papuc. Dorul de Dumnezeu şi-l ostoieşte în Munţii Făgăraş, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde este tuns în monahism la 14 septembrie 1952, de către mitropolitul Nicolae Bălan, care îl va trimite la studii de doctorat la Bucureşti, secţia de Teologie Morală, unde l-a avut îndrumător pe pr. prof. dr. Orest Bucevschi, devenind unul dintre cei mai distinşi monahi care îşi făceau studiile în anii respectivi. Parohiile din Arhiepiscopia Sibiului au fost mult vizitate de către părintele misionar Irineu (a fost hirotonit preot în 20 octombrie 1956), şi credincioşii i-au ascultat predicile de neuitat, iar, ca asistent spiritual, la Institutul Teologic din Sibiu a organizat program special pentru studenţii teologi care doreau să experimenteze trăirile duhovniceşti prin rugăciune. La Centrul mitropolitan din Iaşi, ca vicar administrativ, din 1958, şi episcop-vicar, din 1969, şi-a arătat din plin vrednicia, bogăţia sufletească şi hărnicia, încât „nu se distingea de ceilalţi osârduitori decât prin engolpionul arhieresc pe care îl purta“, spunea acelaşi părinte arhidiacon Gheorghe Papuc. Un moment aparte din viaţa vrednicului episcop este episodul Bossey-Elveţia, când, trimis să-şi desăvârşească studiile teologice la Institutul Ecumenic (1965-1966), publică în limba germană unul dintre studiile sale referitoare la picturile exterioare de pe pereţii mănăstirilor moldave. Literatura morală s-a îmbogăţit prin scrierile episcopului Irineu. Multe dintre lucrările sale au rămas în manuscris, printre care şi lucrarea de doctorat, referitoare, se pare, la teologia icoanei. Cultivat (vorbea franceză, germană, engleză) şi cu temeinice calităţi teologice, a făcut parte din delegaţia condusă de mitropolitul Ardealului Nicolae, care, în 1968, a vizitat fosta Germanie de Est, iar în septembrie 1971 vizitează Bisericile ortodoxă şi luterană din Finlanda. Şi, cu toate acestea, nu şi-a uitat niciodată „dulcea Bucovină“, şi mai ales satul de obârşie, Sadova, unde erau părinţii trupeşti, fraţii şi oamenii care respirau aerul curat al obcinilor bucovinene, fiii credincioşi trăitori la umbra marilor ctitorii voievodale. Credincioşii ambelor parohii din Sadova - „Sf. Gheorghe“ şi „Sf. Nicolae“ - îl primeau cu multă căldură şi cu mare admiraţie pe cel născut în pământul Sadovei. În ziua de 19 ianuarie 1973, istoria consemnează plecarea din această lume a PS Irineu Crăciunaş - Suceveanul, iar în 21 ianuarie, acelaşi an, Mănăstirea Neamţ devine locul de petrecere al bunului episcop spre zările cele luminoase ale împărăţiei lui Dumnezeu. (pr. Simion MÎNDRILĂ)