În Duminica după Botezul Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a slujit în Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Frumoasa din Iaşi. Încă de la primele ore ale dimineţii, glasul clopotelor i-a adunat pe ieşeni în vechea ctitorie a domnului Moldovei Grigore al II-lea Ghica. Dacă, în urmă cu câteva secole, sfântul lăcaş împrejmuit de un zid gros din cărămidă era loc de odihnă şi de relaxare pentru domnitori, astăzi, mica obşte de maici înalţă zi de zi rugăciuni către Dumnezeu pentru pacea lumii, pentru sănătatea tuturor, pentru mântuirea sufletelor noastre. Credincioşii care au venit să se roage alături de ierarhul lor în biserica Mănăstirii Frumoasa s-au închinat mai întâi la sfintele icoane şi la racla ce adăposteşte moaştele a 12 sfinţi din Biserica Ortodoxă, adusă de la Mănăstirea Diveevsk, din Rusia. La strană, corul alcătuit dintr-un grup de maici şi credincioase a oferit răspunsurile liturgice, transmiţând astfel credincioşilor prezenţi o parte din bucuria pe care o au îngerii în timpul Sfintei Liturghii.
Începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos
La final, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre „Lumina“ despre care scrie Sf. Ap. Matei în Evanghelia citită, ieri, în cadrul Sfintei Liturghii şi despre începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos. „Această «Lumină» era Hristos, Care S-a botezat în Iordan, Care a fost ispitit în pustie şi Care a ajuns în zona Mării Galileei, la Capernaum, în ţara lui Neftalim şi Zabulon, doi dintre fiii patriarhului Iacob. Sf. Ap. Pavel spune în Epistola citită astăzi că Mântuitorul S-a coborât «până la cele mai de jos ale pământului», adică până la fiinţa umană cea mai de jos, cea mai păcătoasă, pentru a-i oferi putere să se îndrepte spre împărăţia Lui. Mântuirea noastră poate fi atinsă prin pocăinţă, după cum a spus Hristos: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor». Omul se poate lăsa cuprins de pocăinţă în aceeaşi modalitate în care Dumnezeu-Omul Iisus Hristos a înţeles să vieţuiască pe pământ. Omul care se lasă cuprins de umilinţă şi de smerenie trăieşte adevărata pocăinţă“, a spus IPS Teofan. Protos. Macarie Enache, slujitor la Mănăstirea Frumoasa, a mulţumit, în numele obştii de maici şi a credincioşilor prezenţi, Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru că a slujit Sfânta Liturghie. „Această venire a Înalt Preasfinţiei Voastre este a păstorului celui bun care ne-a scos din staulul acestei mănăstiri pentru a ne duce spre o păşune a Cuvântului lui Dumnezeu, din care să ne hrănim sufletele. Prezenţa harică a Înalt Preasfinţiei Voastre ne îmbărbătează în lupta noastră duhovnicească, iar pentru credincioşii din biserică nu poate să fie decât un prilej de bucurie“, a mărturisit protos. Macarie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu