vineri, 1 ianuarie 2010
„Credincioşii din parohie sunt adevăraţi eroi”
Biserica „Sf. Arhid. Ştefan” din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, şi-a cinstit duminică, 27 decembrie 2009 ocrotitorul. Sfântul lăcaş, ridicat începând cu anul 2003, cu sprijinul credincioşilor, va fi acoperit anul viitor cu tablă, urmând ca ulterior să fie demarate lucrările de finisare şi de pictură. Creştinii ortodocşi l-au serbat în a treia zi de Crăciun pe Sf. Arhidiacon Ştefan. Cu acest prilej mai multe lăcaşuri de cult din Moldova s-au aflat în sărbătoare. Credincioşii din cartierul ieşean Tătăraşi au participat încă de sâmbătă seara la slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica cu hramurile „Sf. Ardid. Ştefan” şi „Sf. M. Mc. Dimitrie cel Nou din Basarabi”, oficiată de un sobor de nouă preoţi condus de pr. Viorel Sevastre de la Biserica „Sf. Voievozi” – Roşca, Protopopiatul Iaşi 2. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Viorel Sevastre, care a vorbit despre viaţa şi modelul de urmat al Sfântului Arhid. Ştefan. La finalul slujbei, oamenii au primit o iconiţă cu Sf. Arhid. Ştefan, un pachet cu alimente şi un pahar cu vin. „Hramul bisericii noastre este unul deosebit pentru că Sf. Arhid. Ştefan este un sfânt tânăr. Chiar dacă în Sfânta Scriptură nu găsim prea multe lucruri scrise despre el, ne dăm seama că a fost un creştin râvnitor, cu o viaţă aleasă”, a spus pr. paroh Dumitru Mihăilă. Duminică, 27 decembrie programul liturgic a continuat cu slujba Utreniei, Acatistul Sf. Arhid. Ştefan, Aghiasma mică, Sfânta Liturghie şi rugăciunile de mulţumire. „De hramul Bisericii „Sf. Arhid. Ştefan”, ca şi în alte perioade ale anului, căutăm să oferim celor care nu au posibilităţi materiale, ajutoare care constau în primul rând în alimente”, a mai adăugat pr. paroh. Dumitru Mihăilă.
Sfânt lăcaş ridicat în şase ani de zile
Lucrările la Biserica „Sf. Arhid. Ştefan” au început în anul 2003 când a fost turnată fundaţia iar în anul 2005 a fost amenajat demisolul. Anul acesta s-au finalizat lucrările la turla lăcaşului de închinăciune. După Anul Nou, dacă vremea va permite, se va monta acoperişul mai întâi pe turle iar apoi pe restul bisericii. Ulterior vor fi izolate bolţile de beton, se va tencui la interior, vor fi montate geamuri, sistemul de încălzire după care se va realiza pictura. „Tot ceea ce văd cei care vin la biserica noastră s-a realizat prin contribuţia majoră a enoriaşilor parohiei. Credincioşii din parohie sunt adevăraţi eroi pentru că din puţinul lor s-au jertfit pentru această biserică. Astfel am ajuns să o finalizăm în ceea ce priveşte construcţia, zidul. Aproximativ 80 % din enoriaşi au contribuit anual la ridicarea sfântului lăcaş. Am mai primit de la Primăria Municipiului Iaşi suma de 60.000 lei iar de la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional 20.000 lei”, a afirmat pr. paroh. Mai mult de jumătate din populaţia parohiei Tătăraşi 2 a depăşit vârsta de 60 de ani. Mulţi dintre ei sunt pensionari iar alţii sunt şomeri. O parte din enoriaşi, nemaiavând loc de muncă la oraş s-au mutat la ţară. Cu toate acestea ei păstrează legătura cu biserica şi plătesc contribuţia anuală pentru a sprijini astfel lucrările aflate în curs de finalizare. „Acest lucru ne impresionează. Totdeuna rugăm pe Mântuitorul Hristos să binecuvinteze şi să-i ajute să iasă din impasul financiar în care se află. În parohie există tineri care se implică activ în activităţile bisericii. De asemenea, de cinci ani este scoasă o foaie parohială în care sunt publicate poezii sau articole scrise de tinerii din parohie”, a conchis pr. paroh Dumitru Mihăilă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu