Obştea Mănăstirii Văratec l-a serbat, prima dată după canonizarea de anul trecut a celor nouă sfinţi nemţeni, pe Sf. Cuv. Iosif de la Văratec. Programul liturgic a început din seara zilei de 15 august, cu slujba Privegherii, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Spre finalul acestei slujbe s-au mai alăturat Înalt Preasfinţitul Teofan şi PS Timotei. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut o predică în care a vorbit despre folosul Privegherii.
Slujba Sfintei Liturghii din Duminica a X-a după Rusalii a fost săvârşită în incinta Mănăstirii Văratec de către IPS Teofan şi PS Timotei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. După citirea Evangheliei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei a rostit un cuvânt de învăţătură. Preasfinţia Sa a spus că oamenii au datoria de a sta cât mai mult în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a rupe legăturile cu care cel rău vrea să ne lege în fiecare clipă, din invidie. „Avem datoria de a tinde înspre desăvârşire, înspre sfinţenie. Păcatele pe care le facem în fiecare clipă ne anulează din nou libertatea, în aşa fel încât chiar şi astăzi, deşi Mântuitorul ne-a arătat binele, nu mai cunoaştem ce este bine şi ce este rău“, a reliefat Preasfinţitul Timotei.
Sfântul Iosif şi Sfinţii Martiri Brâncoveni - următori lui Hristos şi sfinţilor
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a remarcat dorul şi dragostea Sf. Cuv. Iosif de la Văratec şi ale Sf. Martiri Brâncoveni de a ctitori biserici. „Părinţii Sf. Iosif, născuţi în Ardeal, au trecut munţii pentru că nu-şi mai puteau mărturisi credinţa ortodoxă, iar Sfântul Martir Constantin a trăit drama despărţirii românilor ardeleni în două. Mesajul pe care Sf. Martiri Brâncoveni şi Sf. Iosif de la Văratec ni-l aşază la uşa sufletului şi inimii noastre este acela de a ne naşte prin Evanghelie în Iisus Hristos, de a fi următori sfinţilor, precum şi ei au fost următori lui Hristos“, a evidenţiat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a citit o rugăciune de dezlegare. A urmat slujba de pomenire pentru ctitori, oficiată, de asemenea, pe podiumul special amenajat în curtea mănăstirii. Apoi, ierarhii şi preoţii slujitori s-au îndreptat către gropniţa bisericii, unde a avut loc ultima parte a Parastasului pentru ctitori.
Credincioşii s-au bucurat şi în acest an de hramul Mănăstirii Văratec. Oamenii au mărturisit că s-au închinat în biserica mănăstirii după ce au participat cu bucurie la slujba Sfintei Liturghii. „Deşi nu am ştiut că azi are loc o slujbă arhierească, am venit să particip la Sfânta Liturghie. M-am închinat icoanei Sf. Iosif şi am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite“, a declarat Maria Olică, din localitatea Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ. „După ce am participat la slujba Utreniei la biserica din satul meu, am venit aici, în primul rând pentru că e duminică, apoi, e a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când se face şi pomenirea ctitorilor acestei mănăstiri. Cu această ocazie am participat şi la slujba arhierească. M-am închinat în sfânta biserică, dar şi la icoana şi la mormântul Sfântului Iosif“, a afirmat Vasile Cozma, din Valea Seacă, judeţul Neamţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu