În luna mai a acestui an am organizat în cadrul cercului de turism o drumeţie împreună cu 26 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a, de la Grupul Şcolar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Vorona. Punctul de plecare a fost Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde tinerii s-au închinat la moaştele Sf. Cuvios Onufrie, după care au urcat până la Peştera Sihaştrilor, aflată la aproximativ 1 km distanţă. După un scurt popas la peşteră, unde s-au intonat cântări religioase şi s-au ascultat explicaţii despre acel loc binecuvântat, tinerii au urmat poteca veche de ani spre Mănăstirea Balş, aflată la o distanţă de aproape 20 km de Vorona. Pentru a ajunge la Balş, este necesar să străbaţi prin mijlocul pădurii drumul lung şi anevoios, dar deosebit de frumos. Tinerii au apreciat acest lucru şi s-au bucurat, în ciuda oboselii, de locurile minunate zidite de Dumnezeu. Întoarcerea de la Mănăstirea Balş a avut loc spre seară. Cel mai frumos a fost că la plecare erau adunate câteva grupuri de tineri, iar la întoarcere am văzut un grup unitar şi solidar, obosit dar plin de entuziasm. După unele discuţii am convenit cu tinerii să facem încă o dată acelaşi drum, dar pe parcursul a 2 zile, şi să rămânem peste noapte în corturi.
„Tinerii au fost încântaţi, în ciuda drumului lung şi anevoios“
Noua drumeţie, de data aceasta de 2 zile, a fost organizată joi, 20 august. Itinerarul a fost acelaşi, dar acum mult mai uşor, pentru că nu a mai fost contra cronometru. Cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, am pornit de la Mănăstirea Sihăstria Voronei, am poposit la Peştera Sihaştrilor, ne-am rugat şi am continuat drumul spre Balş. La poalele dealului pe care este aşezată Mănăstirea Balş, într-o poiană liniştită, pe marginea râului Bahlui, pe la orele amiezii, am aşezat tabăra. Tinerii s-au odihnit, au învăţat să aşeze corturile şi, apoi, în timpul rămas până spre seară, au fost organizate câteva jocuri. Seara, în jurul focului de tabără, au cântat şi au schimbat impresii.
Dimineaţă am urcat spre Mănăstirea Balş. Aici, tinerii s-au închinat în biserica mănăstirii şi s-au bucurat să-l cunoască pe protos. Isidor, care le-a vorbit despre istoricul acestei aşezări monahale. Totodată, părintele stareţ le-a dat câteva sfaturi duhovniceşti care au fost ascultate cu multă atenţie. La insistenţa părintelui Isidor, tinerii au luat câte o gustare la trapeza mănăstirii, deliciul fiind mierea de albine servită cu toată dragostea de părintele stareţ şi de ceilalţi vieţuitori de la Mănăstirea Balş. Împreună cu protos. Isidor, am mulţumit lui Dumnezeu pentru bucuria vederii şi am acceptat iniţiativa ca, în viitorul nu prea îndepărtat, să mai realizăm o astfel de drumeţie cu un grup de la Palatul Copiilor din Botoşani, pentru a face o întrecere de orientare turistică.
Am coborât în tabără, iar de aici ne-am întors spre Vorona. La Peştera Sihaştrilor am mulţumit lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru ajutor. Tinerii au fost încântaţi, în ciuda drumului lung şi anevoios, a căldurii, manifestându-şi dorinţa de a merge împreună şi altădată la Mănăstirea Balş. Sperăm ca iniţiativa protos. Isidor, de a-i întâlni pe tinerii din grupuri diferite la Mănăstirea Balş, să se concretizeze în viitorul apropiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu