luni, 3 august 2009
„Hristos ne cheamă să ne hrănim din pâinea cea binecuvântată“
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat ieri slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. Cu acest prilej, IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Evangheliei din Duminica a VIII-a după Rusalii. „Dorinţa pe care Hristos o aşază la inima oricărui botezat în numele Preasfintei Treimi este aceea de a se hrăni în toate zilele din Pâinea cea vie. Noi am pierdut simţul şi datoria propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu, care îi defineau pe Sfinţii Apostoli. Pâinea - Hristos este Mântuitorul din Sfânta Împărtăşanie, este Hristos din cuvântul propovăduirii Evangheliei, este postul pe care îl respectăm, este milostenia pe care suntem chemaţi să o oferim celor nevoiaşi. Cuvântul lui Hristos ne cheamă să ne adăpăm din Apa cea vie, să ne hrănim din Pâinea cea binecuvântată: «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi». Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem drumul nostru spre marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu