La Aşezământul „Sf. Nicolae“ din parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“, Vorona - Centru, Protopopiatul Botoşani, a avut loc miercuri, 12 august 2009, o întâlnire cu tinerii pe tema „Despre valoare şi nonvaloare - mesajul creştin al filmului“. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Întrunirea tinerilor din parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“, cu tema „Despre valoare şi nonvaloare - mesajul creştin al filmului“, a fost coordonată de ierom. Nicodim Petre, secretar al Cabinetului mitropolitului. Activitatea a început cu o rugăciune, după care a fost vizionat filmul „Dangerous Minds“ (Minţi Periculoase), în regia lui John Smith, urmând ca, mai apoi, să aibă loc discuţii cu tinerii despre tema întrunirii. „Participanţii au înţeles faptul că este deosebit de important să percepem modul de a fi al celor din jur şi, totodată, cât de necesară este implicarea lor activă în viaţa comunităţii din care fac parte şi conştientizarea capacităţii de a alege a fiecăruia, a alegerii dintre bine şi rău. Părintele a vorbit şi despre importanţa trăirii autentice în Ortodoxie, despre importanţa credinţei şi a lucrării în Ortodoxie. De asemenea, părintele Nicodim a recomandat vizionarea şi altor filme în cadrul viitoarelor întâlniri“, a spus pr. Cristian Ştefan, iniţiatorul întâlnirii şi parohul Bisericii „Sf. Împ. Constantin şi Elena“, Vorona - Centru.
Activitate organizată cu sprijinul participanţilor
A urmat jocul „Pătratele cooperante“, în cadrul căruia adolescenţii au pus în practică ceea ce au văzut în film, a trebuit să se implice şi să-i ajute pe cei din jurul lor. Activitatea s-a încheiat cu o rugăciune de mulţumire adusă Maicii Domnului, tinerii fiind deosebit de impresionaţi pentru că au participat la o astfel de întrunire. „Participanţii au fost cei care s-au implicat în organizarea acestei întâlniri prin faptul că au adus aparatura necesară vizionării filmului, lansând invitaţia şi altor tineri să se implice. În total, s-au adunat în jur de 30 de tineri de vârste diferite, de la clasa a X-a până la absolvenţi de facultate. Având în vedere că în perioada verii tinerii au mai mult timp liber, am considerat că ar fi potrivit să îi adunăm în jurul unei activităţi la biserică. Proiectele noastre vor continua şi în perioada următoare, când vom organiza un scurt pelerinaj, de două zile, la Mănăstirea Balş“, a mai spus. pr. Cristian Ştefan.
În parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ se desfăşoară în fiecare duminică, începând cu ora 17:00, Programul „Hristos împărtăşit copiilor“, care este urmat de slujba Vecerniei. După ora de cateheză au loc vizionări de filme, la finalul cărora copiii discută pe marginea subiectului din film cu pr. paroh Cristian Ştefan. „Încercăm să-i implicăm pe tineri în viaţa comunităţii. În cadrul Centrului parohial pentru copii şi tineri avem un cerc de turism, unul de cultură şi tradiţii, unul de fotografie şi unul sportiv. În cadrul cercului sportiv avem activităţi atât cu copiii din parohia noastră, cât şi cu cei din parohiile învecinate“, a adăugat pr. Cristian Ştefan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu