luni, 24 august 2009
Biserica parohiei Bereşti 2, Protopopiatul Bacău Nord, resfinţită după ample lucrări de restaurare
Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a resfinţit sâmbătă, 22 august 2009, Biserica „Sf. Arhangheli“ din parohia Bereşti-Bistriţa 2, Protopopiatul Bacău Nord. După slujba de resfinţire, care a avut loc atât în interiorul, cât şi în exteriorul sfântului lăcaş, Preasfinţia Sa a oficiat slujba Sfintei Liturghii în curtea bisericii, fiind înconjurat de un sobor de 18 preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre însemnătatea sfinţirii altarului unei bi-serici şi despre rolul bisericii în cadrul comunităţii de credincioşi. De asemenea, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Romanului a mai amintit faptul că în timpul secetei din anul 1947 s-a făcut o procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva în toată Moldova. Chiar dacă a fost un traseu stabilit dinainte, sfintele moaşte nu au mers mai departe până ce nu au poposit şi în această biserică. Atunci s-a întâmplat şi o minune, când a plouat imediat după ce a fost citit Acatistul „Sf. Cuv. Parascheva“. La rândul său, pr. paroh Ovidiu Rotaru a mulţumit PS Ioachim Băcăuanul pentru prezenţă, dar şi celor care au ajutat la înfrumuseţarea sfântului lăcaş resfinţit. Ca semn de recunoştinţă pentru străduinţa de a reconsolida şi restaura biserica din parohia Bereşti 2, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Romanului i-a acordat părintelui paroh rangul de iconom. După slujba Sfintei Liturghii au mai fost sfinţite clopotniţa şi Aşezământul Social „Sf. Pantelimon“. A urmat agapa frăţească în curtea bisericii, la care au participat toţi credincioşii prezenţi. Lucrările de reconsolidare la Biserica „Sf. Arhangheli“, construită la jumătatea sec. al XIX-lea de către negustorul Hagiu Constantin Călin, au început în anul 2004. În 2005 a fost ridicată clopotniţa, iar în anul 2006 a fost construit aşezământul social. În perioada 2006-2008 au avut loc lucrările de pictură, iar anul acesta, după Paşti, a fost amenajat un altar de vară, lângă sfântul lăcaş. „Credincioşii au fost implicaţi în aceste acţiuni de înfrumuseţare a bisericii parohiale.“, ne-a spus pr. paroh Ovidiu Rotaru.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu