În perioada 7-18 august, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la
Mănăstirea Neamţ are loc Tabăra de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă,
cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul
Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înalt
Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale
şi Meridionale. Programul zilnic începe cu rugăciunile de dimineaţă în
Biserica "Sfântul Ioan Iacob" a seminarului. "Faptul că ne rugăm
împreună într-un lăcaş de închinăciune atât de frumos este deosebit.
După rugăciunea de dimineaţă, intrăm într-un program specific de tabără.
Avem ateliere organizate pe categorii de vârstă: lucru manual (pentru
copiii care au până în 10 ani), creativitate şi arte (pentru cei cu
vârste între 11 şi 14 ani), pictură icoană pe lemn, pictură icoană pe
sticlă şi atelierul de comunicare (pentru tinerii între 15 şi 18 ani).
Atelierul de comunicare abordează problemele pe care le au tinerii din
perspectivă creştină", a spus Bogdan Grecu, coordonator tabără.
Copiii şi tinerii înscrişi în activităţile taberei sunt din Scoţia,
Anglia, Irlanda, Belgia, Franţa, Spania, Italia (50) şi România (20). O
parte dintre aceştia se află în vacanţă la rude în locurile natale.
Astfel, au fost organizate două transporturi cu autocarul din Bucureşti
şi din Baia Mare spre seminarul de la Mănăstirea Neamţ. "Ideea acestei
tabere aparţine Înalt Preasfinţitului Iosif, care a participat, în urmă
cu mai mulţi ani, la astfel de întâlniri ale ortodocşilor ruşi din
Franţa, care aparţin de Patriarhia Constantinopolului şi au emigrat după
Revoluţia bolşevică din 1917. Înalt Preasfinţia Sa a văzut că foarte
mulţi urmaşi ai acelor familii de imigranţi şi-au păstrat credinţa
datorită acestor tabere de vară. E foarte greu pentru copiii familiilor
plecate în Occident să se adapteze întrucât se consideră ciudaţi. La
şcoală şi în cartierele în care locuiesc ei sunt de multe ori singurii
ortodocşi. Aşa se face că apare impresia că ei sunt nişte ciudaţi şi că
lumea este altfel. În astfel de tabere ei îşi dădeau seama că nu sunt
singuri. În tabăra din acest an avem patru copii ai unei familii din
Spania. Tatăl acestor fraţi mi-a spus atunci când i-a adus în tabără:
"Vreau să vadă că şi alţii sunt ca ei". Participanţii la această tabără
îşi dau seama că sunt şi alţi copii care trăiesc după credinţa ortodoxă.
Astfel identitatea lor este întărită, ei conştientizând că mai sunt şi
alte familii care au aceeaşi credinţă pe care o trăiesc la fel acolo
unde locuiesc. Copiii şi tinerii pleacă de aici cu o convingere foarte
puternică, care îi întăreşte foarte mult în credinţă. Ei sunt viitorii
stâlpi ai Bisericii Ortodoxe din ţara în care trăiesc", a explicat
Bogdan Grecu.
IPS Iosif va sluji în mijlocul tinerilor
Ca în fiecare an, Înalt Preasfinţitul Iosif se va afla în mijlocul
copiilor şi al tinerilor din Tabăra de tradiţie şi spiritualitate
ortodoxă pentru a le adresa un cuvânt catehetic. Duminică, 12 august,
Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale va
săvârşi, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie în
Biserica "Sfântul Ioan Iacob" a Seminarului Teologic de la Mănăstirea
Neamţ. Atelierele pentru cei 70 de participanţi sunt coordonate de
animatori care au fost formaţi în ultimii ani pentru această tabără.
După cum ne-a relatat pr. Mircea Filip, de la parohia "Sfinţii Trei
Ierarhi" din Paris şi directorul Centrului de coordonare pedagogică al
Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, tabăra se va încheia cu
prezentarea obiectelor din ateliere.
Tinerii au aşteptat cu emoţie organizarea celei de-a VII-a ediţii a
taberei de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. O
parte dintre ei au venit însoţiţi de prieteni din ţara noastră.
Bianca Gheorghe din Braşov: "În această tabără avem posibilitatea să
învăţăm multe lucruri noi. Consider că este pentru toţi tinerii o
experienţă plăcută. Am rămas impresionată de frumuseţea bisericii
acestui seminar, de peisajul ce o înconjoară şi de ospitalitatea celor
de aici. Este o atmosferă frumoasă în care ne simţim bine".
Matei din Milano - Italia: "Sunt plecat de şase ani din România, alături
de părinţii mei. Am venit cu multă nerăbdare în această tabără, unde
mi-am făcut şi anul trecut prieteni noi. Activităţile sunt atât de
antrenante încât nu ne plictisim deloc. Am mers la atelierele de
pictură, de teatru sau muzică. Sunt originar din Bacău şi am mai fost în
zona Neamţului înainte de a mă stabili în Italia. Îmi plac foarte mult
mănăstirile din Neamţ. O să plec din această tabără cu multe amintiri
frumoase pe care le voi povesti şi prietenilor mei". (pagina)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu