În parohia Dodeşti, Protopopiatul Huşi, a avut loc duminică, 26 august,
sfinţirea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului". Slujba a fost oficiată
de Preasfinţitul Corneliu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în
prezenţa a sute de credincioşi din Dodeşti şi din satele învecinate. Pe
un podium special amenajat a fost oficiată apoi Sfânta Liturghie, timp
în care cei prezenţi au trecut prin sfântul altar, pentru a se închina
sfintei mese.
"În cuvântul de învăţătură, PS Corneliu a arătat importanţa construirii
unui sfânt lăcaş pentru comunitate, dar mai ales pentru cei care au
contribuit prin muncă şi bani, mai ales că numele ctitorilor rămân
înscrise pentru veşnicie în cartea bisericii. Astfel, PS Corneliu a
asemănat ctitorii cu tânărul din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie,
arătând astfel o cale de a dobândi sfinţenia", a relatat pr. Marius
Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huşi. La final, PS Corneliu a
oferit Diploma de ctitor domnului Victor Popa, primarul comunei
Dodeşti, apreciind eforturile depuse de pr. paroh Claudiu Cerbu la
ridicarea bisericii. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fost zidită
în anul 1802 de către sătenii din Dodeşti. Din cauza intemperiilor,
sfântul lăcaş a devenit impropriu pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.
Astfel, pe 16 august 2006, la iniţiativa unor locuitori, în frunte cu
preotul paroh Claudiu-Dan Cerbu s-a început zidirea noii biserici,
împrejurul celei vechi. Până la data sfinţirii, cu sprijinul enoriaşilor
şi al primarului Victor Popa, au fost executate lucrări de construcţie,
biserica fiind înzestrată cu pictură (în sfântul altar), catapeteasmă
şi sistem de încălzire. În acelaşi timp, cu fonduri de la Centrul
eparhial Huşi şi de la enoriaşi, a fost construită o nouă clopotniţă, la
intrarea în curtea bisericii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu