Mănăstirea Văratec îşi serbează, în zilele de 15 şi 16 august,
hramul. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan va sluji astăzi Privegherea
şi Prohodul Maicii Domnului. Mâine-dimineaţă, Înalt Preasfinţia Sa va
oficia Sfânta Liturghie. În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Iosif de la
Văratec, PS Ioachim Băcăuanul va sluji în mijlocul obştii monahale de la
Văratec.
Credincioşii din toată ţara sunt aşteptaţi, timp de două zile, la
manifestările religioase prilejuite de hramul Mănăstirii Văratec, din
judeţul Neamţ. După cum ne-a relatat stavrofora Iosefina Giosanu,
stareţa Mănăstirii Văratec, programul liturgic dedicat acestor sărbători
va începe astăzi la ora 14:00 cu sfinţirea icoanei Adormirii Maicii
Domnului pictate în tehnica mozaic pe turnul clopotniţă al mănăstirii.
Apoi, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei, va oficia Vecernia Mare în cadrul căreia (la Stihoavnă) se va
scoate sfântul aer şi se va duce în procesiune pe podiumul amenajat în
faţa bisericii. Tot astăzi, de la ora 18:00, Înalt Preasfinţia Sa va
oficia slujba Utreniei, care va fi urmată de slujba Prohodului Maicii
Domnului. Aşa cum este rânduiala, la finalul prohodului se va înconjura
biserica mănăstirii în procesiune. Mâine, 15 august, de la ora 8:00, vor
fi oficiate Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu, iar la ora 9:00,
Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.
Mâine-seară, de la ora 18:00, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia Privegherea în cinstea
Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, ctitorul aşezării monahale. Joi,
16 august, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Ioachim
Băcăuanul. La final se va săvârşi Parastasul pentru ctitorii aşezării
monahale. "Aşteptăm un număr mare de credincioşi care vor avea spaţii de
cazare din partea mănăstirii noastre. Pentru cei care vor fi prezenţi
la Sfânta Liturghie am pregătit 1.000 de pachete cu alimente", a spus
stravrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec.
marți, 14 august 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu