Parohia Stăneşti-Măgireşti, Protopopiatul Moineşti, a găzduit, timp de
două zile, mai multe manifestări religioase şi culturale. Ieri,
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, a oficiat slujba de resfinţire a Bisericii
"Adormirea Maicii Domnului". Preasfinţia Sa a binecuvântat cu acest
prilej lucrările de la aşezământul social-filantropic al parohiei
Stăneşti, ridicat prin implicarea părintelui paroh Constantin Florariu,
dar şi un monument al eroilor. Sâmbătă, 18 august, a avut loc
simpozionul "Cultură, istorie şi spiritualitate - Stăneşti 600", în
cadrul căruia s-a lansat volumul "Valori cultural-istorice şi spirituale
ale satului de pe Valea Tazlăului Sărat, judeţul Bacău". "Am
binecuvântat simpozionul care a avut loc la Stăneşti sâmbătă, 18 august,
întrucât a fost o reuniune cu fiii satului. În monografia lansată cu
acest prilej este prezentată şi biografia vrednicului de pomenire
episcop Ioachim Mareş, care s-a născut în Măgireşti. Astăzi (n.r. ieri)
am târnosit mai întâi sfânta masă a bisericii din Stăneşti, iar apoi am
sfinţit un aşezământ social-cultural şi caritabil, care întregeşte
ansamblul parohial. Întrucât s-a ridicat un monument al eroilor lângă
biserică, a avut loc o ceremonie militară şi religioasă. Monumentul a
fost sfinţit şi dezvelit, în prezenţa unei garde militare de la Bacău,
care a dat onorul. Au mai participat autorităţi militare din cadrul
Ministerului Apărării Naţionale, dar şi de la Garnizoana Bacău. A fost
un moment istoric, întrucât prin aceste evenimente s-au marcat 600 de
ani de atestare documentară a localităţii Stăneşti", a relatat PS
Ioachim Băcăuanul.
La evenimentele religioase şi culturale de la Stăneşti s-au adunat mulţi
fii ai satului, care au mulţumit prin rugăciune lui Dumnezeu pentru că
s-au regăsit împreună. "Din orice localitate a ţării au plecat fii ai
satului în toate părţile lumii. Noi, Biserica, nu judecăm niciodată
circumstanţele pentru care au plecat. Ne rugăm pentru ei, ca acolo unde
sunt să ducă mesajul Ortodoxiei, al tradiţiei româneşti, al
spiritualităţii noastre. Evenimentele care îi determină pe oameni să se
adune spre locurile natale le reîmprospătează credinţa şi tradiţiile, pe
care, poate, le vor păstra în ţările unde au migrat. De aceea, Biserica
noastră a făcut un apel ca să ne rugăm pentru migranţi. Duminica
migranţilor este a românilor care duc mesajul Ortodoxiei oriunde în
lume. Biserica nu-şi părăseşte niciodată fiii, oriunde sunt. În cadrul
Sfintei Liturghii ne-am rugat pentru migranţii români, pentru că trebuie
ţinuţi în rugăciunile noastre", a mai adăugat Preasfinţitul Ioachim
Băcăuanul.
Fiii satului din parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Vânători,
Protopopiatul Piatra Neamţ, s-au reunit, ca în fiecare an, în biserica
parohială. Oamenii au participat la Sfânta Liturghie alături de cei
rămaşi acasă. Părintele paroh Ştefan Diacu a avut ieri o întâlnire cu
cei plecaţi în străinătate, pentru a-i îndemna să păstreze dreapta
credinţă şi pentru a rămâne fii ai Bisericii noastre. Această întâlnire
cu fiii satului are loc în parohia Vânători încă din anul 2006. "Astăzi
(n.r. ieri) am avut bucuria de a-i avea în rugăciune la Sfânta Liturghie
pe mulţi dintre fiii parohiei noastre, plecaţi la muncă în străinătate.
La finalul Sfintei Liturghii am săvârşit şi un Te Deum pentru migranţi.
Am adus slavă lui Dumnezeu pentru că ei s-au întors acasă sănătoşi şi
ne-am rugat ca ei să facă faţă greutăţilor care ar putea apărea departe
de ţară. Am citit rugăciuni pentru înmulţirea dragostei între părinţi şi
copii, între soţi, între cei plecaţi şi cei rămaşi acasă. În cuvântul
adresat fiilor satului am subliniat faptul că oriunde s-ar afla, ei nu
trebuie să întrerupă legătura cu familia, cu parohia sau cu preotul
paroh. După slujbă, parohia noastră a oferit o mică agapă creştină, în
cadrul căreia s-au purtat discuţii despre felul în care putem întări
comunicarea dintre noi. În cadrul discuţiilor, cei veniţi pentru câteva
săptămâni în locurile natale ne-au împărtăşit din experienţa lor, ne-au
adus la cunoştinţă problemele pe care le au. Una dintre marile probleme a
fost distanţa dintre reşedinţa lor şi cea mai apropiată biserică unde
pot participa la sfintele slujbe. Pe mine personal m-a ajutat Dumnezeu
ca în anii trecuţi să ajung în Italia, în localităţi unde sunt grupaţi
mai mulţi credincioşi ai parohiei noastre", a spus paroh Ştefan Diacu.
La final, migranţii români din Vânători au primit iconiţe şi biblii din
partea părintelui paroh Ştefan Diacu. Prima duminică după Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la nivelul
întregii Patriarhii Române, este marcată drept Duminica migranţilor
români. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod din 25-26 februarie 2009, în
toate parohiile şi mănăstirile, în timpul Sfintei Liturghii sunt
înălţate în această zi rugăciuni de mulţumire, de cerere şi de ajutor
pentru înmulţirea dragostei între membrii familiei plecaţi din România
şi cei rămaşi acasă, precum şi rugăciuni pentru călătorie şi bună
înţelegere cu cetăţenii ţărilor în care lucrează sau studiază românii
plecaţi în străinătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu