miercuri, 29 august 2012
Moment aniversar la Căminul de bătrâni Pietricica
Căminul de bătrâni Pietricica din Piatra Neamţ, jud. Neamţ, a sărbătorit
la mijlocul acestei luni un an de la inaugurare. La momentul aniversar
au participat, alături de cei 100 de vârstnici, pr. Valentin Tofan,
protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, pr. Dumitru Pantalon de la
parohia "Buna Vestire" din Piatra Neamţ, şi pr. George Măriuţa de la
parohia Săcăluşeşti, Protopopiatul Târgu Neamţ. "Festivitatea a fost
deschisă cu o rugăciune de mulţumire, după care părintele protopop
Valentin Tofan a amintit de programele prin intermediul cărora Biserica a
ajutat acest cămin. Un adevăr care s-a conturat la această festivitate
este acela că bătrâneţea este vârsta de aur a vieţii. Pentru multe
persoane din societatea noastră, bătrâneţea este asociată cu
singurătatea, boala şi sărăcia, devenind uneori cea mai nefericită şi
mai grea de suportat perioadă din viaţa omului", a spus pr. George
Măriuţa. Căminul de bătrâni din Piatra Neamţ a fost construit cu fonduri
europene şi este unul dintre cele mai dotate, mai moderne şi mai mari
centre sociale dedicate vârstnicilor din zona Moldovei. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu