joi, 16 august 2012
„Dumnezeu privit cu ochi de copil“, în parohia Flămânzi - Cordun
Parohia Flămânzi - Cordun, Protopopiatul Hârlău, a organizat, în
perioada 3-14 august, a VIII-a ediţie a taberei de pictură religioasă
"Dumnezeu privit cu ochi de copil". Părintele paroh Marius Pîjîn,
coordonatorul taberei, ne-a explicat că în cadrul acestei ediţii au fost
pictate icoane reprezentând chipul Mântuitorului Hristos, al Maicii
Domnului şi al mai multor sfinţi taumaturgi. Vernisajul expoziţiei de
icoane a avut loc pe 14 august, după slujba Prohodului Maicii Domnului.
"Icoanele pictate de copii au fost sfinţite spre a fi de folos micilor
iconari. Avem nădejdea că ei se vor ruga sfinţilor reprezentaţi pentru
sănătate şi înţelepciune. Am oferit copiilor diplome după vrednicia lor
pentru a-i răsplăti pe unii şi pentru a-i motiva pe ceilalţi. Icoanele
au fost expuse şi în holul primăriei oraşului Flămânzi, cu prilejul
serbării zilei acestei urbe. Nădăjduim ca Bunul Dumnezeu să ne ajute ca
anul viitor să organizăm cea de-a IX-a ediţie a taberei de pictură, mai
ales pentru că în 2013 Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Flămânzi
va împlini 200 de ani de la sfinţire", a spus pr. paroh Pîjîn Marius,
care a adăugat că pe 14 august în parohia Flămânzi - Cordun s-a
înfiinţat Corul de copii "Uspenia". (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu