vineri, 17 august 2012
Slujbă arhierească în cinstea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec
Mănăstirea Văratec şi-a serbat ieri, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios
Iosif de la Văratec, al doilea hram. Slujba Sfintei Liturghii a fost
oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi
şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul "Sf. Cuv.
Iosif de la Văratec", dirijat de maica Elefteria Balcoş. După Sfânta
Liturghie s-a oficiat slujba Parastasului pentru ctitori şi o procesiune
spre gropniţa mănăstirii. "Am avut bucuria să slujim la Mănăstirea
Văratec cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul
Moldovei şi Bucovinei. În această zi (n.r. ieri) potrivit unei tradiţii,
este ziua ctitorilor mănăstirii. Sărbătoarea celui de-al doilea hram a
început miercuri seara cu slujba Privegherii, iar astăzi (n.r. ieri) am
oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor impresionant de 30 de
preoţi. Am remarcat prezenţa la slujbă a stareţelor de la mănăstirile
Voroneţ, Miclăuşeni, Războieni şi Durău, dar şi a numeroase
personalităţi care au venit la această sărbătoare din respect faţă de
Mănăstirea Văratec. Un lucru important la acest hram este pomenirea
ctitorilor fondatori ai aşezării monahale, care este urmată de o
procesiune până în gropniţa mănăstirii. În această gropniţă sunt aşezate
ordonat foarte multe oseminte ale călugărilor, călugăriţelor şi ale
altor părinţi care au vieţuit în această mănăstire de-a lungul
veacurilor. Am trăit cu toţii o prăznuire desăvârşită. Nădăjduim că toţi
cei care au participat la slujbă au fost marcaţi de sărbătoarea
Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec", a relatat Preasfinţitul Ioachim
Băcăuanul. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu