joi, 2 august 2012
Sărbătoarea Schimbării la Faţă, ziua Muntelui Ceahlău
Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" de pe Muntele Ceahlău îi aşteaptă pe
credincioşi să participe pe 6 august la hramul acestei aşezări monahale.
Pentru primirea pelerinilor care vor urca pe culmile Ceahlăului este
pregătită şi Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău.
Personalul administraţiei Parcului va fi prezent atât la porţile de
acces în aria naturală protejată din Durău, Izvorul Muntelui şi Bicazu
Ardelean, cât şi pe traseele turistice, oferind informaţii şi îndrumând
participanţii la evenimentul religios. "În această activitate vom fi
sprijiniţi de către jandarmii montani ai posturilor din Bicaz şi
Ceahlău, precum şi de poliţiştii din cadrul Poliţiei Bicaz. Pelerinii
sunt rugaţi să respecte instrucţiunile privind regulile de vizitare din
Parcul Naţional Ceahlău, pentru a evita incidentele neplăcute. Cei care
vor urca pe Masivul Ceahlău trebuie să fie echipaţi cu bocanci de munte
sau ghete tip adidas, să transporte proviziile în rucsaci, să aibă haine
de schimb şi pelerine de ploaie. Deplasarea se va face numai pe
traseele indicate la porţile de intrare. Traseele vor fi parcurse în
linişte şi nu se vor colecta exemplare din flora şi fauna parcului. Pe
trasee nu vor fi abandonate ambalaje sau resturi alimentare, pentru
colectarea şi transportul acestora spre punctele de colectare din afara
parcului fiind puşi la dispoziţie saci purtând sigla Parcului Naţional
Ceahlău. În caz de necesitate vor fi apelaţi membrii Serviciului Public
Salvamont Neamţ, sunând la numărul de urgenţă 112", a spus Cătălin
Gavrilescu, directorul Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional
Ceahlău. Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău poate
oferi informaţii suplimentare la numerele de telefon: 0233.256.600 sau
0726.100.690. "Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău
doreşte ca toţi pelerinii să se bucure de sărbătoarea Muntelui Ceahlău,
singurul munte cu hram din România şi al doilea din lumea ortodoxă, după
Muntele Athos", s-a exprimat Cătălin Gavrilescu. Din iniţiativa
Consiliului Judeţean Neamţ, începând cu anul 2009, ziua de 6 august a
fost declarată Ziua Porţilor Deschise. Astfel, cei care intră în Parcul
Naţional Ceahlău în această zi sunt scutiţi de taxa de intrare. (C.
Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu