La Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi
vor începe astăzi manifestările dedicate cinstirii ocrotitorului acestei
instituţii. Elevii, profesorii şi absolvenţii seminarului vor participa
astăzi la o sesiune de comunicări, coordonată de pr. Ionuţ Creţu, pr.
Ionuţ-Ştefan Apetrei şi pr. Teodor Cătălin Budacă. În această seară, va
ajunge din Arhiepiscopia Tomisului racla în care se află fragmente din
moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la
Niculiţel, dar şi părticele din moaştele Sfinţilor Epictet, Astion şi
Pantelimon. "Astăzi, la ora 20:00, se va oficia Taina Sfântului Maslu,
care va fi urmată de slujba Privegherii şi Sfânta Liturghie.
Mâine-dimineaţă se vor oficia Ceasurile şi Taina Sfântului Maslu, apoi
va avea loc un pelerinaj la Casa Sfântului Ioan Iacob din localitatea
Horodiştea. Tot mâine, de la ora 17:00, se va oficia Vecernia unită cu
Litia, iar duminică, 5 august, vor fi săvârşite Utrenia Acatistul şi
Sfânta Liturghie. La final, Corul "Haris" al seminarului va susţine un
concert de cântări religioase. Duminică, la ora 17:00, se va oficia
Vecernia unită cu Litia, iar luni, 6 august, după Sfânta Liturghie
închinată Schimbării la Faţă, racla cu sfintele moaşte va pleca spre
Constanţa", a spus pr. prof. Constantin Muha, directorul Seminarului
Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi.
Sărbătoare şi la Crăiniceni
Biserica "Sfânta Treime" din parohia Crăiniceni, Protopopiatul Darabani,
îi aşteaptă pe credincioşi să participe la programul liturgic dedicat
pomenirii Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Localitatea Crăiniceni este
satul natal al Sfântului Ioan Iacob. Părintele Constantin Pânzariu,
protopop al Protopopiatului Darabani, ne-a relatat că Sfântul Ioan Iacob
a frecventat în copilărie actualul sfânt lăcaş din Crăiniceni. Mâine se
va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia, iar duminică, 5 august, se
vor săvârşi Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Iacob şi Sfânta Liturghie.
"La final, va avea loc o procesiune de la Biserica "Sfânta Treime" la
casa Sfântului Ioan Iacob, unde se vor oficia Agheazma mică şi
pomenirea celor adormiţi. Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob se va încheia
cu o agapă ce va fi pregătită de credincioşii parohiei Crăiniceni", a
spus pr. protopop Constantin Pânzariu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu