La Catedrala arhiepiscopală din Suceava va fi săvârşită astăzi Sfânta
Liturghie de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de IPS
Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de
preoţi şi diaconi. Din soborul de preoţi vor face parte părinţii
consilieri, exarhul mănăstirilor din eparhie, inspectori şi protopopi
din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor. Luni, 27 august, în ziua pomenirii
Sfântului Cuvios Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor va fi
felicitat de autorităţile locale şi judeţene. "Zilele de 25 şi 27 august
constituie pentru clerul şi credincioşii din Arhiepiscopia Sucevei şi
Rădăuţilor un prilej de bucurie sufletească şi de exprimare a
recunoştinţei noastre pentru grija părintească a Înalt Preasfinţitului
Pimen. Prin stăruinţa şi înţelepciunea Înalt Preasfinţiei Sale, în cei
21 de ani de arhipăstorire în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor s-au
înfăptuit următoarele: organizarea Centrului eparhial Suceava,
înfiinţarea de noi parohii, reînfiinţarea de mănăstiri şi schituri,
pictarea, repictarea, restaurarea de picturi murale la
bisericile-monument istoric, reeditarea revistei bisericeşti "Candela",
înfiinţarea Seminarului Teologic Liceal "Sfântul Mitropolit Dosoftei",
construirea de noi biserici, de lăcaşuri de închinăciune noi la spitale,
şcoli şi unităţi militare, de sedii noi la protopopiate, de azile de
bătrâni şi cămine pentru copii, implicarea directă în sprijinirea
sinistraţilor", a menţionat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al
Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
De 21 de ani pe scaunul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
Pentru că IPS Pimen şi-a închinat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu
şi aproapelui, acum, la ceas aniversar, Centrul eparhial Suceava alături
de clerul şi credincioşii din Bucovina doresc Înalt Preasfinţiei Sale
sănătate, putere de jertfă şi dăruire pe mai departe pe altarul
Bisericii şi al neamului nostru românesc. "Bunul Dumnezeu să-i
îndeplinească dorinţa stăruitoare a Înalt Preasfinţiei Sale, de
retrocedare a Fondului Bisericesc din Bucovina", a mai spus pr. Dragoş
Buta.
IPS Pimen s-a născut în satul Herăşti, comuna Greabăn, judeţul Buzău.
Simţind chemarea spre viaţa monahală, în 1948 îşi îndreaptă paşii către
Mănăstirea Neamţ. Ca frate de mănăstire, urmează cursurile seminarului
monahal, pe care îl absolvă în anul 1951. În acelaşi an, pe data de 10
martie, este călugărit, iar pe 29 iunie este hirotonit diacon. Îşi
continuă studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o
absolvă în anul 1957. La 1 august 1957 este numit stareţ la Mănăstirea
Putna, iar pe 6 octombrie este hirotonit preot. În perioada 1974-1978
urmează cursurile de limbă germană în cadrul Universităţii din Köln. Tot
în perioada aceasta este trimis de Patriarhia Română pentru două luni
la Arhiepiscopia Ortodoxă Română cu reşedinţa în Detroit (SUA) şi apoi,
timp de opt luni, în 1978, la Ierusalim, la Căminul Patriarhiei. I s-au
încredinţat apoi alte funcţii de înaltă răspundere: în perioada
1977-1982 este exarh al mănăstirilor din Mitropolia Moldovei şi Sucevei,
pentru ca, în ziua de 24 iunie 1982, să fie hirotonit Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Iaşilor. Pe 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al
Sucevei şi Rădăuţilor, înscăunarea având loc pe data de 3 martie 1991.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu