Credincioşii din mai multe zone ale Moldovei au fost prezenţi, în Duminica a V-a după Paşti, la sfinţirea Bisericii „Sfântul Ilie“ din localitatea Mastacăn, comuna Dragomireşti, judeţul Neamţ. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost întâmpinat de soborul numeros de preoţi şi diaconi, de copiii îmbrăcaţi în costume naţionale, dar şi de enoriaşii care au aşteptat cu bucurie venirea ierarhului lor. Târnosirea sfântului lăcaş a început la exterior şi a continuat la interior. Copii, tineri sau bătrâni, cu toţii s-au închinat sfântului jertfelnic, cerând de la Dumnezeu cele de folos. „Am trecut prin sfântul altar pentru a avea ajutor la şcoală. Am mai trecut prin faţa sfintei mese şi la alte sfinţiri de biserici. Simt o bucurie că pot trece prin sfântul altar“, a declarat Casian Ghineţ din localitatea Glăpeşti, judeţul Neamţ. „Suntem bucuroşi şi mulţumiţi de noua biserică a satului nostru. Ne-am rugat la Dumnezeu şi la Maica Domnului ca să ne dea sănătate, ani mulţi“, a mărturisit Elena Florea din Mastacăn. Programul liturgic a continuat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Teofan, alături de soborul de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat. Deşi vremea a fost neprielnică, oamenii au ascultat slujba, mulţumind lui Dumnezeu pentru binefacerile primite asupra familiilor lor şi aducând slavă Celui Preaînalt.
Părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a apreciat lucrarea pastorală din parohia Mastacăn a părintelui Constantin Bălan, fost paroh, şi a părintelui paroh Ionuţ Marius Ursan. Înalt Preasfinţitul Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Evanghelia din Duminica samarinencei, făcând referire la biserica ce a fost târnosită. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că în această parohie s-a înălţat o biserică nouă. Dumnezeu să vă răsplătească tuturor osteneala. Să nu vă lipsiţi niciodată de Apa cea vie, care este Hristos-Domnul. Norul cel plin de apă vie al lui Dumnezeu să se aşeze deasupra noastră, să ne apere de necredinţă, de duşmănia cea dintre noi şi de războiul din interiorul nostru“, a subliniat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele Constantin Bălan şi părintele paroh Ionuţ Marius Ursan au primit rangul de iconom. Potrivit hrisovului de sfinţire care a fost aşezat în sfânta masă, Biserica „Sfântul Ilie“ din parohia Mastacăn a început să fie ridicată în anul 2000, la iniţiativa preotului paroh de atunci Constantin Bălan. Lucrările s-au desfăşurat cu sprijinul credincioşilor şi al domnului Vasile Panaite. Piatra de temelie a fost pusă de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Construcţia sfântului lăcaş a fost continuată în anul 2006 de pr. paroh Ionuţ Marius Ursan. În apropierea noului sfânt lăcaş se află o biserică mai veche care nu mai corespundea nevoilor enoriaşilor.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit ieri Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, aflată în Cimitirul Pacea din Suceava. Pe o scenă special amenajată a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1, la acest eveniment au participat foarte mulţi credincioşi. „La final, IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură, aprofundând învăţătura Bisericii noastre cu privire la închinarea în duh şi în adevăr. A urmat alocuţiunea părintelui paroh Dumitru Gliga, care a mulţumit Înalt Preasfinţitului Pimen, pentru încrederea care i s-a acordat, şi tuturor celor care au ajutat la ridicarea sfântului lăcaş târnosit. Părintele Ştefan Hisem, slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe“, a primit rangul de iconom stavrofor, întrucât, în ultimul timp, a secondat activitatea părintelui paroh Dumitru Gliga. În imediata apropiere a sfântului lăcaş care a fost târnosit, părintele Dumitru Gliga a ridicat prima biserică în Cimitirul Pacea din Suceava, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu