marți, 22 mai 2012
Moment festiv în parohia Glodenii Gândului
Credincioşii din parohia "Sfânta Parascheva" din satul Glodenii
Gândului-Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 3, au sărbătorit într-un mod
deosebit ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La iniţiativa
părintelui paroh Lucian Vamanu, 19 familii ai căror membri poartă numele
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi-au cinstit ieri în mod
deosebit ocrotitorii. După săvârşirea Sfintei Liturghii a fost oficiată o
slujbă de mulţumire, iar persoanele sarbătorite au oferit o masă
festivă tuturor celor prezenţi în sfântă biserică. Pr. paroh Lucian
Vamanu a oferit membrilor celor 19 familii care şi-au cinstit
ocrotitorii o diplomă de apreciere, o carte de rugăciuni şi o floare.
"Prin această activitate am dorit să aducem la biserică întreaga familie
a sărbătoriţilor. De aceea şi ideea florii dăruite vine ca o unire a
familiei, pentru că soţii au fost sfătuiţi să o planteze împreună. De
asemenea, multe cupluri şi-au sărbătorit şi hramul familiei", a spus pr.
paroh Lucian Vamanu. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu