sâmbătă, 19 mai 2012

Pelerinaj pentru bolnavii secţiei Bârnova a Spitalului Socola

Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi a organizat ieri un pelerinaj la mănăstirile din judeţul Neamţ pentru 60 de bolnavi de la Spitalul Socola şi din secţia Bârnova a unităţii. Pelerinajul s-a derulat la iniţiativa pr. Ştefan Dolgu, preot de caritate în cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola din Iaşi, cu ajutorul sponsorilor, având sprijinul domnului Călin Scripcaru, managerul spitalului şi al domnului Dan Iacob, directorul administrativ al unităţii. "Acest pelerinaj a fost de mare folos pacienţilor întrucât i-a detaşat de mediul în care trăiesc zilnic. Mulţumim arhimandritului Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, pentru masa de prânz pe care a asigurat-o bolnavilor. Această experienţă este de neuitat pentru cei 60 de pacienţi. Acest lucru reiese din faptul că, timp de câteva luni, îşi povestesc unii altora trăirile pe care le-au avut în pelerinaj", a spus pr. Ştefan Dolgu. (C.C.)

Niciun comentariu: