vineri, 11 mai 2012
Cerc pastoral în parohia Călugăreni
În parohia "Sfântul Dimitrie" - Călugăreni, Protopopiatul Ceahlău, a
avut loc marţi, 8 mai, un cerc pastoral-misionar. Cu acest prilej, au
fost săvârşite slujba Aghezmei mici şi Taina Sfântului Maslu de către
pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, alături de un
sobor de nouă preoţi. La finalul slujbei, pr. Ciprian Mitocariu, de la
parohia Poiana Largului, a susţinut tema cu titlul "Taina Sfintei
Euharistii în lucrarea mântuirii omului. Deasă ori rară împărtăşire".
După cum ne-a relatat pr. paroh Costel Ştefan, la slujbă au participat
aproape toţi credincioşii parohiei. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu