miercuri, 23 mai 2012
Eroii neamului românesc vor fi omagiaţi la Suceava
În faţa statuii Bucovina înaripată din centrul oraşului Suceava se va
oficia mâine, la ora 12:00, o slujbă de pomenire pentru eroii căzuţi pe
câmpurile de luptă pentru libertatea şi demnitatea noastră. Parastasul
va fi săvârşit de un sobor de preoţi, din care vor face parte pr. Vasile
Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1, şi pr. Minu Mititelu,
protopop al Protopopiatului Suceava 2. La ora 17:00, la Cetatea de Scaun
a Sucevei va avea loc concertul "Cântece şi poezii româneşti". "Ca o
datorie de onoare, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu
binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor, organizează acest concert în cinstea eroilor neamului
românesc. La eveniment va participa IPS Pimen, alături de părinţii
consilieri ai Centrului eparhial Suceava, părinţii protopopi şi
inspectori, dar şi autorităţi locale. S-au înscris 12 coruri, fiecare
formaţie corală urmând să interpreteze câte trei piese patriotice şi să
recite câte o poezie (de un membru al grupului). IPS Pimen va înmâna
fiecărui dirijor o diplomă de participare, iar coriştii vor primi câte o
iconiţă cu Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", a spus pr. Dragoş Buta,
consilier cultural al Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu