sâmbătă, 26 mai 2012
Pelerinaj cu moaştele Sfântului Nectarie, în Protopopiatul Darabani
În parohia Lişmăniţa, Protopopiatul Darabani, a fost adusă în pelerinaj
racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Nectarie.
Sfintele moaşte au ajuns cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan,
Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, joi, 24
mai, pentru a fi venerate de credincioşi. După cum ne-a relatat pr. Vlad
Drob, sfintele moaşte, aduse prin bunăvoinţa părintelui Petrică Lehaci
de la parohia "Sfântul Nectarie" din Iaşi, au fost întâmpinate de un
sobor de preoţi, în prezenţa a peste 300 de enoriaşi. În Biserica
"Sfântul Ilie" a parohiei Lişmăniţa a fost săvârşit Acatistul Sfântului
Nectarie de către pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului
Darabani, alături de un sobor de preoţi. Cuvântul de învăţătură a fost
adresat de pr. Paul Lehaci, slujitor la Biserica "Sfântul Nectarie" din
Iaşi, care a vorbit despre minunile Sfântului Nectarie şi despre minunea
prin care sfintele moaşte ale Vindecătorului de cancer au ajuns în
cetatea Iaşului. Ieri-dimineaţă au fost săvârşite Acatistul şi Sfânta
Liturghie de către un sobor de preoţi, la finalul căreia pr. paroh Vlad
Drob a vorbit despre viaţa Sfântului Nectarie. Cei peste 500 de
credincioşi au participat apoi la o agapă frăţească. Aseară a fost
oficiată Taina Sfântului Maslu, iar apoi sfintele moaşte s-au întors la
Iaşi. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu