"Fiecare colţişor din Bucium ne aduce aminte de istoria şi cultura neamului nostru"
Părintele paroh Dumitru Carp a amintit în cuvântul de la final faptul că în cimitirul parohiei "Pogorârea Sfântului Duh" - Bucium au fost înmormântaţi peste 150 de eroi care au luptat pentru apărarea ţării, în cinstea cărora a fost ridicat un monument. În acelaşi timp, părintele paroh a vorbit şi despre istoria Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh". "Să nu uităm că suntem creştini, să nu uităm să ne iubim neamul, să nu uităm că Buciumul este o vatră de cultură şi de civilizaţie care ne aduce aminte de Plopii fără soţ, de Mihai Eminescu, de Theodor Pallady. Să nu uităm că până acum câţiva ani în parohia noastră a trăit doamna Micle, o nepoată de-a Veronicăi Micle. Să nu uităm că fiecare colţişor din Bucium ne aduce aminte de istoria şi cultura neamului nostru", a spus pr. paroh Dumitru Carp. În casa socială a parohiei "Pogorârea Sfântului Duh" - Bucium profesori sau istorici au susţinut alocuţiuni prin care au evocat momentul de la 24 ianuarie 1859. "Acţiunea de astăzi (n.r. ieri) este organizată în cadrul mai multor manifestări ale Cenaclului "Castanul Unirii". La iniţiativa şi sub îndrumarea prof. univ. Leocov Mandache, preşedintele cenaclului, a reînviat, prin înfiinţarea asociaţiei, spiritul de comuniune cu oamenii, cu natura şi cu pământul ţării noastre pe care strămoşii noştri l-au sfinţit prin jertfe. Bătrânii de la Căminul "Sfânta Parascheva" din Copou sunt şi membri ai cenaclului şi de aceea au participat la acest pelerinaj", a declarat Valentin Pânzaru, membru al Cenaclului "Castanul Unirii".
Un comentariu:
parintele carp preda si la fac dse teologie?
Trimiteți un comentariu