marți, 25 ianuarie 2011
Participanţii la Unire, evocaţi la Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat ieri la Catedrala arhiepiscopală din Roman o slujbă de Te Deum cu prilejul sărbătoririi a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române. Slujba a fost precedată de Sfânta Liturghie în cadrul căreia au fost pomeniţi făptuitorii Unirii de la 1859. La eveniment au participat părinţii consilieri şi inspectori de la Centrul eparhial Roman, elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman şi numeroşi romaşcani. După cum ne-a relatat Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, la finalul slujbei au fost evocate personalităţile romaşcane care au participat la Unirea din 1859. "A fost o atmosferă frumoasă care a dat fiecăruia sentimentul că trebuie să fim uniţi în Unicul Dumnezeu. Unirea şi unitatea sunt promovate ca limbaj liturgic. Noi ne rugăm şi ne amintim permanent de ceea ce a spus Hristos: "Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor". Hristos este prezent unde este unitate, dragoste, unire. Aceste comuniuni în Hristos sunt cele viabile. Rugăciunea de astăzi (n.r. ieri) a dat speranţă fiecăruia ca pe viitor să trăim uniţi în contextul timpului pe care îl trăim", a spus PS Ioachim Băcăuanul. Sărbătoarea a continuat cu intonarea de către toţi cei prezenţi în Catedrala arhiepiscopală a imnului Unirii. Seria manifestărilor prilejuite de serbarea Unirii Principatelor a continuat la Muzeul de Istorie din Roman, unde, în cadrul simpozionului dedicat acestui eveniment, pr. Florin Ţuscanu a vorbit despre "Episcopul Nectarie Hermeziul şi implicarea lui în evenimentele legate de Unirea Principatelor".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu