La Centrul Eparhial Suceava şi la Centrul Eparhial Roman au avut loc sâmbătă lucrările Adunării Eparhiale. Cele două întruniri au fost prezidate de Înalt Preasfinţitul Pimen, respectiv de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor s-au desfăşurat, în urmă cu două zile, lucrările Adunării Eparhiale. La ora 9:00, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, părinţii consilieri de la Centrul Eparhial Suceava au oficiat slujba de Te Deum în Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Au urmat apoi lucrările propriu-zise prezidate de IPS Pimen, care a mulţumit în cuvântul de deschidere lui Dumnezeu pentru ajutorul dat în anul ce a trecut. "De asemenea, IPS Părinte Pimen a mulţumit tuturor membrilor Consiliului şi Adunării Eparhiale, tuturor ierarhilor din ţară, preoţilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi credincioşilor bucovineni pentru implicarea deosebită de care au dat dovadă în construirea celor 33 de case în localitatea Dorneşti. În cuvântul său, Înalt Preasfinţitul a menţionat faptul că în ultimii ani, în Bucovina, inundaţiile au cauzat multe pagube materiale, dar mai ales pierderi de vieţi omeneşti. A mulţumit mai ales părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, care a fost aproape pe parcursul celor trei luni, timp în care s-a realizat construcţia acelor case, aducând mâncare pentru peste 100 de oameni care au lucrat la şantierul de la Dorneşti. În cuvântul său, Înaltul Ierarh a arătat, de asemenea, frumuseţea Ortodoxiei în dulcea Bucovină, frumuseţe oglindită mai ales prin valorile de patrimoniu, bisericile, mănăstirile, frumosul port bucovinean, dar şi prin casele construite", ne-a relatat pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. După cuvântul de deschidere, a urmat prezentarea dărilor de seamă la fiecare sector în parte: administrativ, economic, cultural, învăţământ şi asistenţă socială.
"În anul 2011 se va intensifica programul social-filantropic în Eparhia Romanului şi Bacăului"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu