sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi
La Catedrala mitropolitană din Iaşi vor fi sărbătoriţi mâine, în mod deosebit, Sfinţii Trei Ierarhi. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. "Cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi este concentrată în spaţiul liturgic. Această împreună-slujire a ierarhilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a profesorilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi a studenţilor, împreună cu credincioşii închinători, arată faptul că Sfinţii Trei Ierarhi aparţin Bisericii întregi, Ortodoxiei de pretutindeni. Sfinţii Trei Ierarhi au intrat în conştiinţa istorică a Bisericii ca "mari dascăli ai lumii şi ierarhi". Ei sunt dascăli şi modele pentru ierarhii ortodocşi de pretutindeni, pentru credincioşii ortodocşi de pretutindeni", a declarat pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. De mai multe decenii, şcolile şi liceele teologice au fost aşezate sub ocrotirea Sfinţilor Trei Ierarhi. Acest patronaj are semnificaţii deosebite. "Sfinţii Trei Ierarhi ni se oferă ca model de a face teologia cunoscută celor din jurul nostru. Ei au dat răspunsuri sfinte şi mântuitoare în vremea lor, ceea ce arată că există o legătură foarte profundă între misiunea Bisericii şi contextul în care se realizează această misiune. Din acest punct de vedere ei sunt modele pentru profesorii şi studenţii teologi de pretutindeni. Aşezarea şcolilor de teologie sub patronajul Sfinţilor Trei Ierarhi scoate în evidenţă faptul că ei şi-au asumat slujirea preoţească într-un mod cu totul aparte. Sfinţii Trei Ierarhi sunt modele de slujire preoţească. Sfinţii Trei Ierarhi sunt modele de slujire socială a Bisericii. Vocaţia Bisericii este de a sluji societatea şi de a se implica în acele segmente unde există neajunsuri. Sfântul Vasile cel Mare, dar nu numai el, ne-a arătat ce înseamnă implicarea Bisericii în slujirea socială", a explicat pr. prof. dr. Viorel Sava.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu