Sătenii din localitatea Buhoci, judeţul Bacău, dar şi din satele învecinate au participat, în urmă cu trei zile, la sfinţirea lăcaşului de închinăciune pe care l-au ridicat cu multă osteneală, nădejde şi rugăciune. Aşa cum se obişnuieşte, ierarhul este întâmpinat în poarta bisericii, în sunetul clopotelor, iar soborul de preoţi împreună cu credincioşii cântă „Pre Stăpânul şi Arhiereul nostru...“. PS Ioachim Băcăuanul a oficiat mai întâi slujba târnosirii sfântului lăcaş închinat Purtătorului de Biruinţă, Sfântul Gheorghe, iar la final a adresat celor pre-zenţi un cuvânt în care a vorbit despre semnificaţia sfinţirii unei biserici. Credincioşii au trecut prin sfântul altar şi au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi sfânta masă, care reprezintă mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. După ce femeile şi bărbaţii s-au rugat în sfântul altar, aceştia au participat la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului pe un podium special amenajat în curtea bisericii parohiale. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău Nord. La final, PS Ioachim Băcăuanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în Duminica a XX-a după Rusalii. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a mulţumit tuturor pentru prezenţă, a felicitat pe toţi ostenitorii şi pe toţi cei care au contribuit la ridicarea lăcaşului sfânt, oferind apoi părintelui paroh Ştefan Leonte rangul de iconom stravofor, iar altor binefăcători - distincţii de vrednicie. Tot cu acest prilej, biserica parohiei Buhoci a primit al doilea hram - „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“.
Casa praznicală şi capela mortuară, în proiect
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ a fost ridicată pe acelaşi amplasament unde, în urmă cu 80 de ani, fusese construit un alt sfânt lăcaş, care a fost târnosit în anul 1929. Edificiul a fost grav avariat de cutremure, iar expertizele specialiştilor au concluzionat faptul că nu mai putea fi reconsolidat. Astfel s-a luat decizia de a se ridica un nou lăcaş de închinăciune pentru credincioşii parohiei Buhoci, de dimensiuni mai mari, din cărămidă, în formă treflată, cu două turle. „Lucrările de construcţie au început în anul 1997 şi au fost susţinute în exclusivitate de credincioşii din parohie. Nu există un ctitor sau un sponsor principal pentru că toate fondurile au provenit de la enoriaşii parohiei, care aşteptau cu nerăbdare, cu emoţie şi cu bucurie sfântă ziua sfinţirii bisericii. S-au mobilizat extraordinar de bine şi au sprijinit organizarea acestui eveniment“, a spus pr. paroh Ştefan Leonte. Credincioşii din parohia Buhoci sprijină toate acţiunile care sunt întreprinse în biserică. Astfel, persoanele vârstnice, fără posibilităţi materiale, sunt ajutate de enoriaşii cu posibilităţi materiale mai bune. În perioada următoare se intenţionează demararea lucrărilor pentru casa praznicală şi pentru capela mortuară. Activitatea pastoral-misionară în parohia Buhoci se concretizează în vizite pastorale la persoanele aflate în dificultate, care au probleme de sănătate. „Aceşti enoriaşi sunt mereu în atenţia noastră, iar atunci când îi vizităm, sunt spovediţi şi împărtăşiţi. Apoi, mai fac vizite pastorale acolo unde consider că este nevoie, pentru a-i apropia pe oameni de Sfânta Biserică“, a mai adăugat pr. paroh.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu