La Biserica „Sfânta Parascheva“ din Protopopiatul Iaşi 1 se vor colecta alimente şi bani pentru 30 de familii, iar în fiecare marţi pr. conf. dr. Ion Vicovan organizează întâlniri cu tinerii din parohie, pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă. În parohia „Sfântul Haralambie“ din Iaşi se oferă, la fiecare sfârşit de săptămână, hrană pentru 50 de persoane, iar la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Galata tinerii se întâlnesc în sfântul lăcaş de cult săptămânal, pentru a discuta cu preotul paroh Mircea Stoleriu. Pe lângă această activitate misionară, în fiecare sâmbătă, pe tot parcursul anului, parohia oferă o masă caldă pentru cei săraci. O parte din jertfa pe care o aduc credincioşii în fiecare sâmbătă la Biserica „Sfântul Nectarie“, din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, este dăruită prin rotaţie azilelor de bătrâni sau caselor de copii din Iaşi. De asemenea, în fiecare duminică după-amiaza, se vor organiza conferinţe pe diferite teme de interes pentru tinerii şi credincioşii din parohie. Şi din parohia „Sfântul Apostol Toma“ se vor duce pachete cu alimente de la credincioşi, în fiecare sâmbătă, la cămine sau azile. Parohia „Sfântul Mina“, în colaborare cu Sectorul Diaconia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, va asigura sumele necesare pentru asistenţa socială la domiciliu a 20 de bătrâni. Credincioşii din parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Vulpe vor duce, de sărbătoarea Bunei Vestiri, alimente bătrânilor de la Sculeni, iar enoriaşii de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Curelari vor oferi pachete cu alimente celor 100 de copii de la Centrul „C. A. Rosetti“. „Am solicitat preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1 să prezinte într-un raport scris activităţile pe care le desfăşoară în parohie. Până în prezent, am primit de la un număr de peste 70 de parohii un raport cu activităţile pe care le desfăşoară fiecare. Dincolo de programul iniţial, preoţii au şi alte activităţi, pe care le fac cunoscute doar protopopiatului. Am făcut câteva verificări pe teren pentru a vedea cum se desfăşoară programul filantropic în parohii. Toate parohiile vor avea în vedere familiile nevoiaşe, cu copii mulţi, deţinuţii din penitenciar. Se observă o intensificare atât a rugăciunii, în această perioadă, cât şi a faptelor bune. Prin ceea ce vor face preoţii în parohie vor da exemplu şi credincioşilor, arătând astfel că-l iubim pe aproapele şi pe Dumnezeu“, a spus pr. Constantin Andrei, protopop al Protoieriei Iaşi 1.
Vizite pastorale şi colecte în Protopopiatul Iaşi 2
Biroul de Asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi 2 va desfăşura o serie de programe cu tinerii şi cu bătrânii. La Grădiniţa nr. 4 din Iaşi este în derulare proiectul „Şi eu sunt copil“, în cadrul căruia se desfăşoară un program de cateheză pe trei grupe, cu tematici adecvate celei pascale. Activităţi aferente acestui program se desfăşoară săptămânal şi se vor încheia în preajma sărbătorilor de Paşti, când copiii vor fi pregătiţi pentru Taina Sfintei Împărtăşanii şi pentru serbarea de final. Un alt proiect al Biroului de Asistenţă socială al Protopopiatului Iaşi 2 se intitulează „Un altfel de şcolar“ şi doreşte informarea cadrelor didactice cu privire la anumite problematici ale copiilor. De Florii şi de Paşti, bătrânii din cadrul proiectului „Bătrâneţe fericită“ vor primi pachete cu alimente, fructe şi dulciuri. La parohia „Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt“ se desfăşoară în prezent un proiect prin care 24 de bătrâni beneficiază zilnic de masă, activităţi de consiliere şi socializare, iar la Biserica „Sfântul Prooroc Daniel“ copiii de la Şcoala „Nicolae Iorga“ şi de la grădiniţele din zonă vin săptămânal pentru a se spovedi şi împărtăşi. Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Iaşi distribuie pachete cu alimente Spitalului Socola din Iaşi, în fiecare sâmbătă din timpul postului, iar credincioşii din parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ distribuie în fiecare sâmbătă hrană pentru Spitalul Socola şi pentru Centrul „Sfântul Apostol Andrei“. Parohia „Sfânta Mahramă a Domnului“ oferă pe toată perioada Postului Mare hrană pentru cei aflaţi în suferinţă. O activitate deosebită a Comitetului parohial de la parohia „Sfântul Apostol Andrei“ se desfăşoară tot în această perioadă, a Postului Paştelui: enoriaşii oferă hrană unui număr de 10 bătrâni fără posibilităţi materiale. Tinerii din parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Moara de Vânt vizitează în această perioadă persoanele vârstnice nevoiaşe, pentru a le oferi alimente. „Parohiile vor organiza colecte în bani şi alimente pentru familiile nevoiaşe, serbări, concerte, expoziţii de icoane, cateheze şi alte activităţi specifice Învierii Domnului. În toate parohiile Protopopiatului Iaşi 2 se oficiază slujbe specifice acestei perioade. Preoţii, susţinuţi de comitetele de asistenţă socială, organizează vizite la familiile sărace, la căminele de bătrâni sau la centrele de plasament, penitenciar, spitale“, a menţionat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protoieriei Iaşi 2. (Ziarul Lumina)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu