De ce conferinţele din Postul Paştelui se numesc „mari“?
La aceste conferinţe vin invitaţi mai importanţi, care au un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte viaţa spirituală. Noi dorim la aceste conferinţe mari să invităm persoane care trăiesc ceea ce spun. Atunci când spui ceea ce trăieşti, e mai uşor să te manifeşti cu ceilalţi din jur. La conferinţele din Postul Paştelui vin foarte mulţi studenţi, mai ales dacă avem invitaţi de seamă, pentru că studenţii sunt, în general, interesaţi de tema discuţiilor, care răspund preocupărilor şi frământărilor lor sufleteşti.
Ce urmăriţi prin organizarea acestor conferinţe?
Prin propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în cadrul acestor conferinţe se urmăreşte apropierea de Dumnezeu. Dorim să strângem cât mai mulţi studenţi, mai ales pe cei care nu participă activ la viaţa Bisericii. Prin aceste conferinţe ieşim din mediul Facultăţii de Teologie, pentru a atrage cât mai mulţi tineri. Întrucât Învierea este principala sărbătoare a creştinilor, tinerii doresc, în această perioadă pregătitoare, a Postului Mare, să-şi însuşească ceea ce spun Sfinţii Părinţi şi încearcă să se apropie cât mai mult de Dumnezeu. Acest lucru îi determină să vină la conferinţe într-un număr mare.
Care sunt celelalte activităţi ale tinerilor ascoreni din Iaşi pe care aceştia le vor desfăşura în perioada postului?
Desfăşurăm diferite activităţi în câteva centre. Aici avem mai puţini voluntari, faţă de tinerii care vin la conferinţe. La activităţile desfăşurate în aceste centre participă foarte puţini membri ai ASCOR, pentru că, în general, vin tineri interesaţi, dar şi cu o anumită pregătire, cei care sunt la asistenţă socială, dar nu numai. Vin tineri de la alte facultăţi, care vor să dăruiască din timpul lor aproapelui. Încercăm să alinăm suferinţa bătrânilor prin organizarea de serbări cu copii aduşi din centrele de plasament. Vrem să le arătăm că nouă ne pasă de ei şi împreună încercăm să petrecem cât mai mult timp, spre mântuire.
Se implică tinerii în voluntariat?
După Revoluţie, tinerii erau atraşi de activităţile ASCOR, acum încearcă mai mult să se specializeze în ceea ce le place sau în ceea ce studiază la facultate şi, eventual, vin la conferinţe să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre cei care vin la centrele de plasament sunt studenţi la Asistenţă socială.
Ar trebui ca un tânăr să facă voluntariat?
Noi avem diverse activităţi. Fiecare student care se înscrie în ASCOR îşi poate alege un departament în cadrul căruia se se implice în timpul său liber. Dacă avem un program liturgic foarte bine stabilit, atunci ei vin în număr mare la slujbe.
Le sunteţi de ajutor preoţilor prin participarea voastră la sfintele slujbe?
Preoţii de la aceste biserici la care mergem sunt încântaţi de prezenţa noastră, pentru că, încă de tineri, noi încercăm să ne însuşim viaţa în Hristos. Slujitorii altarelor din mediul rural sunt bucuroşi când ajungem la dânşii, la biserică, pentru a da răspunsurile la Sfânta Liturghie. Duminica, încercăm să ajungem şi în afara oraşului. În ultima perioadă, tinerii din ASCOR au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la mănăstirile din Iaşi. Pe viitor, intenţionăm să mergem şi la alte mănăstiri şi biserici parohiale din judeţul Iaşi.
Programul conferinţelor ASCOR Iaşi, în Postul Mare:
- 10 martie 2009, ora 18:00, Aula „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi, conferinţa cu titlul: „Moartea ca viaţă“. Invitat: PS Sebastian, Episcop al Slatinei;
- 17 martie 2009, ora 18:00, Aula „Mihai Eminescu“ a UAIC din Iaşi, conferinţa cu titlul: „Realismul duhovnicesc prin dez-amăgire la viaţa cea nouă“. Invitat : PS Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia;
- 23 martie 2009, ora 18:00, Aula „Mihai Eminescu“ a UAIC din Iaşi, conferinţa cu titlul: „Dumnezeu, în pântecele unei Fecioare?“. Invitat: arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ şi exarh al mănăstirilor din Ahiepiscopia Iaşilor;
- 31 martie 2009, ora 18:00, Aula „Mihai Eminescu“ a UAIC din Iaşi, conferinţa cu titlul: „Să ne curăţim simţirile!“. Invitat: IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei;
- 7 aprilie 2009, ora 18:00, Aula „Mihai Eminescu“ a UAIC din Iaşi, conferinţa cu titlul: „...cu moartea pre moarte călcând“. Invitat: publicistul Constantin Ciomâzgă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu