Părinte arhimandrit Constantin Chirilă, spuneţi-ne câteva cuvinte despre perioada în care aţi fost ghid la Mănăstirea Putna.
Putna este un vârf înalt şi trebuie să te dăruieşti foarte mult ca să te poţi aclimatiza acestei înălţimi. A fost o perioadă frumoasă, dar destul de dificilă ţinând seama de contextul istoric în care am trăit. Regimul comunist era foarte suspicios, foarte dur mai ales cu monahii, mai ales în relaţiile pe care le considerau ei că le avem cu străinii. M-am străduit cât mi-a stat în putinţă să-mi fac datoria, având ca model pe înaintaşii mei ghizi, maeştri în arta dialogului cu turiştii, IPS Pimen Zainea şi arhim. Iachint Unciuleac, fostul stareţ al Mănăstirii Putna. Au fost momente frumoase, dar şi momente de mare tensiune, stări conflictuale cu autorităţile. În cele din urmă am fost determinat să părăsesc mănăstirea în condiţii foarte tensionate. Am plecat o vreme acasă, după care am venit la Iaşi. Părintele arhimandrit Partenie Apetrei mi-a oferit o poziţie aici, la catedrală. Am fost hirotonit diacon a doua zi de Crăciun, în anul 1988. Am mai slujit la cancelarie, la bibliotecă, mai citeam la strană, mai ajutam la solicitările Centrului Eparhial.
De ce aţi devenit, la Putna, incomod pentru autorităţile comuniste?
La Putna îmi depăşeam poate competenţa. Nu m-am comportat neapărat ca un monah smerit, obedient, supus regimului. Criticam blând, dar foarte ferm sistemul comunist, care făcea atâta caz de patriotism şi de monumentele noastre istorice pe care, pe de altă parte, le demolau cu buldozerele. Aveam conştiinţa că trebuie să fie cineva care să spună şi adevărul. Am crezut că, dacă slujesc adevărului, fac un bine. La momentul respectiv nu s-a considerat aşa. Autorităţile mi-au transmis, prin stareţ, că eu sunt un măr putred care îi stric şi pe ceilalţi. Mi s-a spus că dacă nu voi pleca de bunăvoie voi fi alungat. M-a durut foarte tare mesajul acesta, mai ales că venea din partea stareţului pe care îl îndrăgeam foarte mult, pentru că fusesem colegi la seminar şi la teologie. Cu anii, m-am vindecat de rănile trecutului, dar caut să uit momentul Putna.
După Revoluţia din 1989 aţi obţinut o bursă în America. Ce aţi făcut în cei 15 ani, cât aţi fost plecat din ţară?
Am fost trimis în 1991, pe 16 septembrie, la New York, la „St. Vladimirâs Seminary“, unde, cu strădanie, am încercat să fac faţă. Am făcut un masterat în teologie. Teza de masterat a fost „Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul“. Am graduat Seminarul „Sf. Vladimir“ şi, la îndemnul stareţului Damian din Resaca, Georgia, de la Mănăstirea Glorious Ascension, o perioadă am ajutat această obşte monahală, pentru că ei se convertiseră de la anglicanism şi nu cunoşteau tradiţiile, nefiind născuţi ortodocşi. În 1996 m-am întors la New York, pentru a-mi continua studiile. Mi-am dorit foarte mult să fac şi un doctorat, dar costurile erau foarte mari. Am audiat nişte cursuri, mi-au cerut lucrări, am încercat să intru în sistem. Mi-au dat însă un test foarte curios: „Filioque la părinţii capadocieni şi la Sf. Atanasie cel Mare“. Dacă aş fi acceptat un compromis să le fac, să spun ce vor ei să audă, eram admis, aş fi primit şi bursă. N-am putut să fac rabat, mai ales cu Domnul. Când au auzit referatul meu, pe care am încercat să-l fac cât de cât ştiinţific, dar de pe poziţii ortodoxe, profesorul s-a simţit foarte lezat şi mi-a spus că sunt incompetent.
Cum aţi procedat în situaţia respectivă?
Am plecat aproape plângând de la cursul acesta. O colegă catolică mi-a propus un job în campus. În felul acesta aveai acces la cursuri fără să plăteşti. Am fost la interviu şi am obţinut acel post, care presupunea să am grijă de cărţile bibliotecii, de la a le aşeza în rafturi până la a le cunoaşte cota, poziţia, tematica... Ştiam foarte bine structura bibliotecii, aproape cu ochii închişi.
Unde slujeaţi în toată această perioadă?
În acest timp slujeam la o catedrală rusească din Manhattan, situată la aproape un kilometru distanţă de turnurile World Trade Center, cele care s-au prăbuşit la 11 septembrie 2001. În weekend slujeam acolo. Pentru a putea supravieţui, mai lucram şi la o companie, făceam pază noaptea.
Ce aţi făcut după ce v-aţi întors din America?
Am sperat ca la întoarcere, în anul 2004, cu experienţa pe care o am, să mi se dea misiunea de a aproviziona cu carte din străinătate diferitele instituţii sau şcoli bisericeşti. M-am întors la Catedrala mitropolitană din Iaşi, ca slujitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu