În localitatea Fundu Moldovei din judeţul Suceava a avut loc, duminică, a XIX-a Ediţie a Festivalului-Concurs Naţional Coral de Muzică Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire“. Festivalul s-a desfăşurat la Căminul cultural din comuna Fundu Moldovei şi a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, Primăria şi Căminul Cultural Fundu Moldovei, precum şi de Societatea pentru Cultură „Arcanul“. Juriul, format din şapte membri, a fost condus de prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi. Marele Premiu al festivalului a fost obţinut de Corul mixt „Glasul Chioarului“ din localitatea Somcuta Mare, judeţul Maramureş. La secţiunea liceelor cu profil muzical şi teologic, premiul I a fost acordat Corului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei“ din Suceava, iar la secţiunea „Licee cu alt profil“ pe primul loc a fost clasat Corul Colegiului „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Suceava. La secţiunea „Coruri ale aşezămintelor culturale“ premiul I a fost obţinut de Corul mixt „Osana Bucovinei“ al parohiei Remezeu, Vicovu de Jos. (Z.L.)
marți, 31 martie 2009
Festival de muzică religioasă la Fundu Moldovei

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu