Programul liturgic al Bisericii „Buna Vestire“ de la Mănăstirea Durău a început marţi seara cu slujba Privegherii, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu arhim. Arsenie Butnaru, stareţul Mănăstirii Vlădiceni din judeţul Iaşi. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de pr. Vasile Cristian Dăscălescu de la Biserica „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“ - Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău. Ieri, IPS Teofan, înconjurat de un sobor de şapte preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, la începutul căreia a citit o rugăciune de dezlegare. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a hirotonit pe tânărul Vasile Spiridon întru diacon, pe seama Catedralei mitropolitane din Iaşi. În cuvântul de învăţătură adresat obştii Mănăstirii Durău, dar şi pelerinilor prezenţi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei Maria. „Într-o zi precum aceasta, Îngerul Gavriil o anunţă pe Fecioara Maria că are în pântecele său pe Dumnezeul cerului şi al pământului. O taină mai mare decât aceasta, mai neînţeleasă de mintea omenească, mai cutremurătoare, în adâncimea ei, de sens şi de lumină, nu există. Dumnezeu, Care a făcut totul, Se coboară în pântecele unei fecioare. Buna Vestire este sărbătoarea în care Dumnezeu se aşază în pântecele Fecioarei Maria, care rosteşte acel minunat cuvânt: „Doamne, fie mie după cuvântul Tău“. După ce îngerul a plecat de la Sfânta Fecioară Maria, aceasta rămâne cu marea taină, pregătindu-se, prin jertfă, prin rugăciune şi prin lacrimi să-L crească pe Pruncul din pântecele ei şi să-L ofere lumii spre mântuirea neamului omenesc“, a spus IPS Teofan, care a continuat să vorbească despre două momente importante în istoria omenirii.
„Sărbătoarea de astăzi cheamă neamul omenesc să aleagă între cele două răspunsuri“
„Când Adam a păcătuit, a auzit întrebarea: «Adame, unde eşti?». Iar Adam a răspuns: «Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat». Adam se dezvinovăţeşte de păcatul său, rămânând gol şi ascuns. Celălalt dialog se referă la îngerul Gavriil, care o anunţă pe Fecioara Maria că va naşte Fiu pe Dumnezeu. Fecioara Maria răspunde: «Fie mie după cuvântul Tău». Omenirea de la Hristos până astăzi se împarte în două. Cei care răspundem la întrebarea lui Dumnezeu: «Unde eşti Adame?» cu răspunsul că suntem goi şi că ne-am îndepărtat de la faţa lui Dumnezeu; prin păcat, prin necredinţă, prin ne-iubire, devenim oameni goi pe dinlăuntru. Există şi o a doua categorie de oameni la uşa cărora bate Hristos Dumnezeu, Care spune: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa», «Fără de Mine nu puteţi face nimic», «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi». Aceşti oameni răspund: «Da, Doamne, fie nouă după cuvântul Tău». Există o separaţie atât de clară între cei care se ascund şi fug pentru că sunt goi pe dinlăuntru şi cei care zic: «Da, Doamne, fie Cuvântul Tău precum voieşti»! Sărbătoarea de astăzi cheamă neamul omenesc să aleagă între cele două răspunsuri. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul cel mare pe care l-a oferit omenirii prin Persoana Fiului Său Iisus Hristos, Care ni Se dă nouă în cuvântul Său, în învăţătura Sa, dar mai presus de toate în Trupul şi Sângele Său. Dumnezeu a binevoit să coboare printre noi“, a mai adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După slujba Sfintei Liturghii, a urmat slujba Parastasului, oficiată de IPS Teofan, atât pentru ctitorii, dar şi pentru vieţuitorii Mănăstirii Durău, adormiţi în Domnul. (Z.L.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu