La Centrul de servicii sociale „Samariteanul milostiv“ al Parohiei
Săvineşti 2 se desfăşoară, până pe 26 august, Tabăra de creaţie „Aripi
de înger“. Partenerii acestui proiect sunt: filiala Săvineşti a
Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei, Primăria Săvineşti, Consiliul Local Săvineşti şi Direcţia
Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ. „Primul scop al taberei este
acela de a scoate copiii din casă şi de a-i învăţa să se bucure
socializând şi descoperind noi prieteni. Cel de-al doilea scop este
educativ, copiii învăţând despre cromatica, nuanţele şi culorile care ne
înconjoară, transpunându-le ulterior pe hârtie, sub îndrumarea
educatorilor. Al treilea scop al taberei este cel catehetic“, a
menţionat pr. paroh Petru Munteanu.
Tabăra de la Săvineşti reprezintă pentru cei de dincolo de Prut un
prilej de a cunoaşte mai bine locurile frumoase din patria mamă. „Am
venit în această tabără cu elevii ce provin din familii vulnerabile şi
cu venituri mici. Părintele Petru Munteanu a avut grijă de noi,
sprijinind pe toţi copiii veniţi din Republica Moldova în tabără. Ne-am
dorit ca ei să aibă posibilitatea de a vedea lumea şi să cunoască de
unde vin şi cine sunt“, a mărturisit prof. Eugenia Ciutac. În prezent,
tabăra gratuită se bucură de prezenţa a peste 150 de tineri. Copiii
beneficiază de materiale didactice, de o masă de prânz la Centrul social
„Popasul iubirii milostive“ al Parohiei Săvineşti şi de îndrumători cu
experienţă. - national
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu