vineri, 23 august 2013

Sfințirea bisericii parohiei Roșiori

Donată de locuitorii satului Berbinceni, un sat de răzeși mult mai vechi decât Roșiori, Biserica "Sf. Nicolae" a constituit de-a lungul timpului sprijin spiritual pentru vrednicii urmași ai roșiorilor, recunoscuți îndeosebi eroismului din Războiul de Independență din 1877. Sfântul locaș a beneficiat în ultimii ani de lucrări de renovare și restaurare. Slujba de resfinţire va fi oficiată sâmbătă, 24 august, de la ora 16:30, de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Lucrările de reconsolidare au fost realizate sub coordonarea preotului Petrică Anchidin, ajutat de credincioșii parohiei. "În urmă cu patru ani, când am fost numit preot aici, am început mai multe schimbări. După obiectele de cult de pe sfânta masă, am achiziționat sfeșnice noi și Sfânta Evanghelie, precum și candelabrele. Apoi, am început pictarea pronaosului și mochetarea bisericii. S-a schimbat tâmplăria, s-a realizat izolația sfântului lăcaș, după care s-a  înlocuit tabla de pe acoperiş. Toate lucrările au fost făcute cu sprijinul credincioșilor. În aceşti ani s-au remarcat enoriaşii Mariana Baciu și Gheorghe Veleșcu", a menţionat pr. paroh Petrică Anchidin. - portal

Niciun comentariu: