vineri, 23 august 2013

Două biserici din Protopopiatul Vaslui vor primi veşmântul sfinţirii

PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va resfinţi duminică, 25 august 2013, biserica parohiei Fereşti, Protopopiatul Vaslui. Biserica acestei parohii a fost ridicată în urmă cu peste 100 de ani pe locul unui alt sfânt lăcaş din lemn. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui, biserica a fost reconsolidată şi reparată de trei ori până în prezent
ultima resfințire fiind oficiată acum 25 de ani. "Duminică, PS Corneliu va resfinţi biserica parohiei Fereşti şi lăcaşul de închinăciune din filia Tătăreni. Biserica din Tătăreni a fost între timp reparată și înfrumusețată cu o clopotniță nouă și cu un edificiu social. După sfințirile celor două biserici, va avea fi oficiată Sfânta Liturghie în parohia Ferești. Părintele paroh Cristian Câmpeanu are o vechime de peste zece ani în aceasta parohie. Împreună cu membrii Consiliului parohial a înfăptuit lucrările de înfrumusețare a bisericii și de dotare a acesteia cu mobilier specific cultului. Sperăm că activitatea de duminică, pe lângă aspectul sacru, să fie și un prilej de întâlnire între ierarh și credincioși, ținând cont că, de la ultima resfințire a bisericii, comunitatea din Ferești nu a mai vost vizitată de către un episcop. Autoritățile locale, în frunte cu primarul comunei, au fost alături de preotul paroh, contribuind cu partea logistică și cu fonduri, pentru ca aceste lucrări să se desfășoare conform tuturor normelor tehnice", a spus pr. protopop Vasile Pârcălabu. - portal

Niciun comentariu: