Preoţii Protopopiatului Iaşi 2 vor beneficia în perioada următoare de un
sediu nou, a cărui construcţie a început în luna iulie a acestui an. Lucrările de construcţie se derulează sub supravegherea părintelui Vilie
Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, care a avut iniţiativa
de a ridica această clădire. "Noul sediu al Protoieriei Iaşi 2 va
acoperi trei laturi importante: administrativă, misionar-pastorală şi
social-filantropică.
În ceea ce priveşte latura social-filantropică, ţinând cont de sfatul
Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolotul Moldovei şi Bucovinei, şi
cunoscând anumite probleme pe care le întâmpină preoţii, ne-am gândit ca
noul sediu să aibă câteva camere pentru cazarea slujitorilor sfintelor
altare. Dorim astfel să oferim posibilitatea preoţilor de a se caza în
apartamentele protopopiatului, atunci când sunt nevoiţi să stea una sau
mai multe zile la tratament în Iaşi. Aceste spaţii de cazare vor fi
folosite şi pentru pelerinii care vor veni în Iaşi la hramul Sfintei
Parascheva sau cu alte ocazii", a spus pr. protopop Vilie Doroşincă.
Această lucrare este meritul tuturor preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2,
întrucât în fiecare an şi-au adus obolul lor, prin debitele anuale pe
care le-au depus la protoierie. De asemenea, părinţii parohi s-au
aprovizionat de la sediul protoieriei cu lumânări, calendare ş.a..
Astfel, de-a lungul anilor, s-a adunat o sumă de bani care este
întrebuinţată în folosul preoţilor. La solicitarea părintelui protopop
Vilie Doroşincă a fost format un comitet de iniţiativă pentru această
construcţie, care a fost aprobat de toţi preoţii protopopiatului. Acest
comitet este format din cinci preoţi, care au fost sau sunt implicaţi în
activităţi de construcţie în parohiile pe care le păstoresc. La parter va funcţiona o sală de conferinţe, cu o capacitate de 160 de
locuri, iar la etaj vor fi amenajate patru apartamente. În spaţiul de la
mansardă va funcţiona arhiva protopopiatului. "Lucrarea de construcţie a
început cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, având aprobarea
Centrului eparhial Iaşi. Am avut bucuria ca Înalt Preasfinţia Sa să
viziteze acest şantier, încurajându-ne astfel să ajungem la finalizarea
lucrărilor. În această săptămână a fost turnată plasa superioară a
clădirii, iar până la mijlocul lunii septembrie va fi montat acoperişul.
Apoi se vor realiza pereţii interiori, finisajele ş. a.. Clădirea este
ridicată pe structură metalică, având o fundaţie rezistentă pe bază de
casete, care au trei metri adâncime. Am procedat la acest gen de
construcţie ţinând cont că pânza freatică este ridicată. Mergând pe
analiza specialiştilor pe care i-am solicitat, s-a ajuns la această
soluţie pe care o consider potrivită. În acelaşi timp, este un ritm de
lucru mai rapid, chiar dacă sunt costuri mai mari decât dacă s-ar fi
ridicat o clădire din zidărie", a explicat pr. protopop Vilie Doroşincă.
Angajaţii protopopiatului, înscrişi "în rândul constructorilor"
Întrucât noul sediu are şi o menire filantropică, cei care doresc să
sprijine această lucrare sunt aşteptaţi la sediul Protopopiatului Iaşi
2, aflat pe strada Ion Neculce, numărul 35. "Doresc să mulţumesc tuturor
angajaţilor protopopiatului pentru răbdarea pe care au avut-o până în
prezent. Programul de lucru al protoieriei este acelaşi, deşi uneori
este greu de suportat zgomotul produs de lucrările care se realizează.
Nu am dorit să ne mutăm provizoriu în altă parte, din dorinţa de a ne
înscrie în rândul constructorilor acestui şantier. Să dea Bunul Dumnezeu
să ne vedem sănătoşi la sfinţirea acestui sediu, când va fi dat în
folosinţă", s-a exprimat pr. protopop Vilie Doroşincă.
Protopopiatul Iaşi 2 a fost înfiinţat în anul 1991. De atunci şi până în
anul 2001 sediul protoieriei a fost situat în mai multe părţi ale
oraşului Iaşi: Mănăstirea Frumoasa (pe vremea când era biserică
parohială), Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din
Iaşi, Căminul "Sfântul Nicolae" din Iaşi, casa parohială a parohiei
"Înălţarea Sfintei Cruci" din Iaşi. "În anul 2001 am cumpărat spaţiul
actualului sediu al protoieriei, aflat pe strada Ion Neculce din
cartierul Cantemir din Iaşi. De atunci, ne desfăşurăm activitatea în
acest spaţiu. Sala de şedinţe pe care am amenajat-o în anul 2001 a
devenit neîncăpătoare în anii ce au urmat, nefiind condiţii optime
pentru participarea la conferiţele lunare", a amintit pr. protopop Vilie
Doroşincă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu