La Mănăstirea Râşca din judeţul Suceava a ajuns aseară racla în care se
află un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae. Sfintele moaşte
au fost aduse de la Mănăstirea "Sfântul Nicolae" din regiunea Peloponez -
Grecia de către arhim. Nectarie Ifantidis, stareţul Mănăstirii
Ano-Xenia din Volos, Grecia. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea Înalt
Preasfinţitului Ignatie al Volosului şi a Înalt Preasfinţitului Pimen,
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Programul liturgic dedicat hramului va începe în această seară, de la
ora 18:00, cu slujba Privegherii. Mâine-dimineaţă se vor oficia
Agheazma, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie. "Aşteptăm un număr
mare de preoţi şi credincioşi la sărbătoarea hramului. Sfânta Liturghie
va fi oficiată de arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ,
alături de alţi preoţi invitaţi. Înălţarea Sfintei Cruci este un hram
mai nou al mănăstirii noastre. Sărbătoarea tradiţională a aşezării
monahale de la Râşca este marcată în ziua pomenirii Sfântului Ierarh
Nicolae. Avem nădejdea că în mijlocul nostru va sluji, cu binecuvântarea
Înalt Preasfinţitului Pimen, şi Preasfinţitul Meletie, Episcopul
Hotinului (Ucraina) care ne bucură cu prezenţa atunci când este invitat
la hramurile mănăstirilor moldave", a spus arhim. Mihail Bălan, stareţul
Mănăstirii Râşca.
Cu prilejul serbării hramului, va fi scoasă spre închinarea
credincioşilor racla în care se află moaştele mai multor sfinţi ai
Bisericii noastre, aflată în sfântul altar al sfântului lăcaş de la
Râşca. "Pelerinii se vor putea închina la papucul Sfântului Ierarh
Spiridon pe care l-am primit în dar de la Înalt Preasfinţitul Nectarie,
Mitropolit de Kerkyra şi Paxos. La momentul cuvenit din cadrul slujbei
Privegherii va fi scoasă o sfântă cruce ce cuprinde părticele foarte
mici din lemnul Sfintei Cruci pe care le-am primit de la Ierusalim de la
o monahie de neam grec", a adăugat arhim. Mihail Bălan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu