luni, 3 septembrie 2012
Sfinţirea aşezământului social-filantropic din Ruseni
Aşezământul social-filantropic "Sfântul Antipa de la Calapodeşti" din
parohia Ruseni, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, a fost sfinţit ieri
de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului. Cu acest prilej, credincioşii prezenţi s-au închinat la racla
în care se află un fragment din moaştele Sfântului Antipa de la
Calapodeşti. De dimineaţă, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi
Bacăului a fost întâmpinat de soborul de preoţi, iar apoi s-a oficiat
sfinţirea Apei mici şi a untdelemnului. Programul liturgic a continuat
cu Sfânta Liturghie, urmată de sfinţirea casei parohiale, rod al muncii
părintelui paroh Adrian Popa şi a enoriaşilor. Părintele Constantin
Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău, ne-a relatat că aşezământul
social-filantropic al parohiei Ruseni a fost ridicat în ultimii ani prin
strădania părintelui paroh Adrian Popa. "La propunerea Preasfinţitului
Ioachim Băcăuanul, aşezământul va fi ocrotit de Sfântul Cuvios Antipa de
la Calapodeşti. Pentru efortul depus, părintele paroh Adrian Popa a
primit distincţia de iconom stavrofor, iar celor care au ajutat la
ridicarea aşezământului şi a casei parohiale li s-au oferit diplome de
onoare", a declarat pr. protopop Constantin Tomozei. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu