sâmbătă, 8 septembrie 2012
Întâlnire cultural-religioasă în parohia Andrieşeni
În paraclisul parohiei "Sfântul Nicolae" din parohia Andrieşeni,
Protopopiatul Iaşi 1, a avut loc joi, 6 septembrie 2012, întrunirea unui
cerc pastoral. Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Acatistului şi
Sfânta Liturghie de către un sobor de şapte preoţi. La slujbă au
participat credincioşi din parohie, dar şi numeroşi copii cărora, după
ce au fost spovediţi, li s-a oferit Sfânta Împărtăşanie. Părintele paroh
Mihai Cepeliuc a susţinut referatul cu titlul "Binefacerile şi
mângâierile suferinţei". Expunerea temei a fost însoţită de imagini pe
videoproiector. Părintele Mihail Grigoraş, secretar al Protopopiatului
Iaşi 1, delegat al Protopopiatului Iaşi 1 la această întrunire, a
apreciat lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică din parohia
Andrieşeni. De asemenea, pr. Mihail Grigoraş l-a încurajat pe pr. paroh
Mihai Cepeliuc, care, ajutat de enoriaşii parohiei, este implicat în
lucrările de reconsolidare de la biserica parohială. A urmat lansarea
cărţilor "Spre adâncimi ale cunoaşterii" de Emil Baltag şi "Monografia
comunei Andrieşeni" de Mihai Hâncianu. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu